x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Interzis la pescuit

Interzis la pescuit

14 Apr 2004   •   00:00

Pescarii amatori sau profesionisti au primit incepand de luni, interzis la pescuit. Prohibitia va dura circa 60 de zile, timp in care controalele contra braconierilor se vor inmulti.

Perioada de prohibitie la pescuit a inceput la miezul noptii in ziua de 12 aprilie si va dura circa 60 de zile pana pe 10 iunie. In toata aceasta perioada pescuitul este interzis in scop comercial, recreativ sau sportiv pentru toate speciile de pesti, crustacee, moluste si alte vietuitoare acvatice in apele colinare, de ses si Delta Dunarii. „Pescuitul este in acest moment interzis pe intreg teritorul Rezervatiei Deltei Dunarii urmand insa ca de saptamana viitoare, pescuitul scrumbiei sa fie din nou liber. Este evident ca in toata aceasta perioada autoritatile abilitate sa controleze respectarea perioadei de prohibitie vor fi pe teren zi si noapte, cu efective sporite. Trebuie sa combatem definitiv piata neagra din care face parte si braconajul. Pentru prima data dupa 1990, pescuitul ilegal in Delta Dunarii s-a redus cu 50%, anul trecut, urmand ca in acest an ponderea actiunilor ilegale sa scada semnificativ" ne-a declarat Guvernatorul Deltei Dunarii Virgil Munteanu.

Confiscari

In primul trimestru al anului 2004, politistii de frontiera au retinut 32 de ambarcatiuni si 620 de unelte de pescuit. La acestea s-au adaugat aproape sapte tone de peste, 131 de kilograme de icre negre, in valoare totala de aproape 600 de milioane lei. Autoritatile au intocmit totodata si 231 de dosare penale in care au fost implicate circa 401 persoane. Pe intreg anul trecut, confiscarile facute de autoritati au depasit toate asteptarile. Acestea au insumat 185 de ambarcatiuni, 5.300 de unelte, 30.500 de kilograme de peste, 230 de kilograme de icre, 60,450 kilograme de icre negre si 11 kilograme de icre rosii. Valoarea totala a fost evaluata la peste 4,4 miliarde de lei. De asemenea, „pasiunea" pentru braconaj a adus 1.400 de dosare penale in care au fost implicate un numar de 2.100 de persoane.

Firme luate la bani marunti

In multe cazuri, in zonele de pescuit au fost gasite unelte de pescuit interzise instalate in apa, dar fara a fi identificate persoanele care le-au instalat. In cadrul acestor controale, au fost verificate atat zonele de pescuit, cat si zeci de societati comerciale. Numai pe teritoriul Rezervatiei Biosferei Deltei Dunarii, la inceputul acestui an s-au desfasurat 39 de controale cu scopul de a combate braconajul.

Catalin Budescu


Masuri speciale

Pe langa prohibitia clasica, autoritatile au recurs si la unele masuri speciale. Astfel in cazul sturionilor si al scrumbiei de Dunare, pescuitul va fi interzis in tot cursul anului, in fata gurilor de varsare ale Dunarii in Marea Neagra, pe o lungime de 5 km spre largul marii. Masurile mai vizeaza interzicerea pescuitului sturionilor in zona litorala, pe o durata de 91 zile, in perioada 15 februarie-15 mai inclusiv, exemplarele de stiuci, pe o durata de 40 de zile, in perioada 15 februarie-25 martie in anii 2004 si 2005. Masuri de interzicere a pescuitului au fost luate si pentru pastravul indigen, fantanel si coregon, in apele de munte, pe o durata de 228 de zile, in perioada 15 septembrie 2004-30 aprilie 2005 si de asemenea pentru pastravul curcubeu, lipanul si lostrita, pe o durata de 152 de zile, in perioada cuprinsa intre 1 ianuarie-31 mai in anii 2004 si 2005.

×
Subiecte în articol: economic perioada pescuit