Guvernul italian a decis să suspende un program care viza vânzarea, până la sfarsitul acestui an, a pachetelor de acţiuni detinute la companiile Enav şi ENI către Cassa Depositi e Prestiti (CDP), după ce autorităţile europene au ridicat semne de întrebare legate de posibilitatea ca respectivele active să fie transferate unor entităţi controlate de stat, au declarat mai multe surse din apropierea acestui dosar.
Luna trecută, Trezoreria italiană a demarat procesul de vânzare a unor pachete de acţiuni la Enav, compania care se ocupă de controlul traficului aerian, şi grupul energetic ENI, în cadrul unui program de privatizări destinat reducerii datoriei publice a Italiei, care este a doua ca mărime din zona euro în raport cu PIB-ul.
Însă, sursele citate de Reuters susţin că Eurostat a pus sub semnul întrebării statutul băncii Cassa Depositi e Prestiti (CDP), care este deţinută parţial de statul italian, chiar dacă activele sale nu sunt incluse în conturile administraţiei publice.
Eurostat şi Trezoreria italiană au avut unele contacte, informale, cu privire la acest subiect iar Banca Centrală a Italiei a emis o opinie în care avertizează că Eurostat ar putea include şi pasivele CDP atunci când va calcula datoria publică a Italiei care se ridică deja la 131,6% din PIB.
Potrivit programului de privatizări, Trezoreria italiană spera să strângă până la trei miliarde de euro prin vânzarea, către Cassa Depositi e Prestiti, a unui pachet de 50,37% din acţiunile Enac şi a unei mari părţi din pachetul de 4,34% din acţiunile ENI.
Eurostat şi-a exprimat deja unele îndoieli cu privire la practica autorităţilor italiene de a vinde active ale statului către CDP, instituţie financiară la care statul italian deţine 83% din acţiuni. Începând din 2012, statul italian a transferat către CDP active publice în valoare de sute de milioane de euro precum pachete de acţiuni la societăţile Sace, Fintecna, Simest şi un pachet de 35% din acţiunile Poste italiane, noteaza agerpres.