Jumătate dintre IMM-uri sunt afectate grav de criza economică şi financiară, potrivit unui sondaj realizat în luna aprilie de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.
Sondajul arat` că 23,53% dintre firmele intervievate au fost afectate "la un nivel catastrofal" de criza financiară, iar la 25,49% efectele negative au fost foarte mari.De asemenea, 36,27% dintre IMM-urile respondente au recunoscut un impact mediu al noului climat economico-financiar asupra activităţii lor, iar 11,76% dintre acestea au declarat că afacerile pe care le derulează au avut de suferit doar în mică măsură. Doar 2% dintre firme nu resimt efectele crizei.
"Doar două firme din 100 spun că profitul s-a menţinut pe un trend ascendent. În aceste condiţii, ne aşteptăm la un număr mare de falimente şi la scăderea cifrei de afaceri şi trecerea pe pierdere", a declarat Ovidiu Nicolescu preşedintele CNIPMMR.
80% dintre \ntreprinz`tori consideră că măsurile adoptate de autorităţile publice pentru a reduce impactul crizei economice asupra IMM-urilor sunt nesatisfăcătoare, iar pentru 13% acestea sunt satisfăcătoare. Doar un procent de 1% dintre intervievaţi au apreciat ca bune măsurile autorităţilor.
AJUTOARE DE STAT
În aceste condiţii, reprezentantul Consiliului IMM-urilor a apreciat că firmele ar putea să apeleze la ajutoare de stat care să le sprijine activitatea.
"Doar 4% dintre firme au beneficiat de ajutor de stat în ultimele şase luni, deşi 70% dintre respondenţi au afirmat că au nevoie de ajutor de stat într-o măsură foarte mare şi mare. În criză, când putem să utilizăm aceste instrumente, acestea sunt foarte puţin promovate", a adăugat Nicolescu.
El a precizat că deşi la nivelul Comisiei Europene suma maximă care poate fi acordată ca ajutor de stat a crescut de la 200.000 de euro la 500.000 de euro, în România nu s-a reglementat acest lucru.
"Ne împrumutăm de la Banca Mondială sau de la alte instituţii, în loc să facem ceea ce este mult mai uşor - să nu impozităm profitul reinvestit în producţia de produse ecologice, să subvenţionăm dobânzile bancare, să acordăm garanţii. Este necesară modificarea rapidă a procedurilor de acordare a ajutoarelor de stat, respectiv simplificarea acestora şi creşterea sumei maxime", a menţionat Nicolescu.
Sondajul a relevat că peste jumătate dintre firme nu cunosc condiţiile şi procedurile de acordare a ajutoarelor de stat.
O altă modalitate de a obţine fonduri pentru susţinerea IMM-urilor ar putea să fie în opinia lui Nicolescu trecerea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului la Ministerul IMM-urilor.
"În condiţiile în care în acest an Ministerul IMM-urilor a primit un buget mic pentru susţinerea firmelor, ar fi util ca Registrul Comerţului să treaca la minister. Astfel, banii care se strâng din activitatea ONRC să vină la minister pentru a extinde finanţările la programele de la bugetul de stat", a mai spus Nicolescu.
CNIPMMR a finalizat, de asemenea, evaluarea situaţiei de ansamblu a IMM-urilor din România în semestrul doi din 2008, care arată o degradare a evoluţiei firmelor mici şi mijlocii. Evaluarea se face pe baza analizei a 24 de indicatori macroeconomici şi a unui interviu în rândul întreprinzătorilor.