Grupul petrolier kazah de stat KazMunaiGaz vrea să păstreze pachetul majoritar de acţiuni la Rompetrol Rafinare, însă are probleme cu banii.
Oficial, compania a anunţat că nu a luat încă o decizie definitivă în privinţa plăţii datoriei de 2,4 miliarde lei către stat, potrivit lui Alibek Zhilbaiev, directorul diviziei de trading din Rompetrol Group. "Vrem să ne păstrăm pachetul de control la Rompetrol Rafinare (RRC), de peste 51%. Suntem în discuţii cu băncile şi studiem orice posibilitate pentru atragerea capitalului. Dead-line-ul este în septembrie", a spus Zhibaiev.
Un raport din 30 mari 2009 al agenţiei de evaluare Fitch Ratings anunţa că lichidităţile Rompetrol sunt insuficiente pentru a acoperi datoriile pe termen scurt, de 706 milioane de dolari, ale Rompetrol.
În schimb, Zhibaiev a adăugat că grupul kazah nu are în vedere să se asocieze cu alte companii pentru plata datoriei. În cazul în care KazMunaiGaz nu va plăti datoria, statul român va redeveni acţionarul majoritar al Rompetrol Rafinare.
KazMunaiGaz a fost obligat de autorităţi să deruleze o ofertă de 380 milioane de lei pentru preluarea acţiunilor pe care nu le deţine la Rompetrol Rafinare, care se va încheia în 26 martie. Dacă la startul operaţiunii KazMunaiGaz deţinea 76% din acţiunile Rompetrol Rafinare, compania kazahă controlează acum 93,23% din titluri.
Premierul Emil Boc a anunţat marţi că există un scenariu în care statul român ar putea ajunge din nou acţionar majoritar la rafinăria Petromidia, a declarat marţi premierul Emil Boc.
Proiectul programului de convergenţă pentru perioada 2009-2012 relevă că Guvernul ar putea încasa doar jumătate din datoria Rompetrol de 2,4 miliarde de lei, scadentă în luna septembrie, din cauza lipsei de lichidităţi a companiei.
Grupul Rompetrol trebuie să ramburseze suma de 2,4 miliarde de lei (0,47% din PIB), în contul datoriilor istorice ale rafinăriei Petromidia, transformată într-o emisiune de obligaţiuni în 2003.