Cu o investitie de 2,6 milioane euro, o firma germana s-a instalat la Brasov si a reusit sa convinga romanii din toata tara sa bea cafea, cappuccino, ceai si cacao de la automate. Aproape doua milioane euro pe an reprezinta consumul.
ADRIAN MIHAI
Primele masini au fost instalate in aprilie 2001, iar azi firma opereaza in sistem franciza cam 1.200 astfel de aparate si acopera practic toate orasele mari si o serie de orase de dimensiuni medii din tara. Una dintre explicatiile succesului este tocmai faptul ca firma a apelat la dezvoltarea in franciza. Aceasta inseamna ca automatele sunt proprietatea firmei-mama, iar partenerului ii revine sarcina de a gasi locuri de amplasare a automatelor si de a le intretine. In prezent sunt aproape 100 de astfel de parteneri, cel mai mare avand in administrare 60 de aparate.
Locurile circulate aduc profit
Amplasarea automatului intr-un anumit loc devine rentabila, in cazul celor mari, daca vinde 1.500 pahare pe luna, iar pentru cele mici daca vinde 800 pahare pe luna. "Din punctul de vedere al rulajului, suntem printre primii doi operatori de pe piata, fiind in prezent cea mai mare firma care practica exclusiv "vending" cu bauturi calde utilizand propriile produse de umplere", spune Pavel Liszka, director general al Alois Dallmayr Automaten-Service SRL. In primul trimestru al anului 2003, firma reusise deja sa recupereze pierderile din anii precedenti. La nivel international, Dallmayr are 20.000 de automate in opt tari si se numara printre liderii activitatii de distribuire de bauturi calde prin intermediul automatelor de cafea, activitate cunoscuta sub numele de "vending".Segmentul de piata abordat de firma este "vending-ul" mare, adica locatii unde se comercializeaza cel putin 1.000 pahare pe luna. "Nu ne concentram azi asupra locatiilor denumite "office coffee", adica birouri mici, de 10-20 persoane, unde consumurile lunare sunt de 200-400 pahare", spune directorul. Nu sunt ocolite nici locatiile publice precum garile, autogarile, spitalele, judecatoriile, supermarket-urile ori centrele en-gross etc.
Citește pe Antena3.ro
REFUZ
Probleme mari cu vandalizarea automatelor nu au fost. Oricum, ele sunt asigurate Casco. "O dificultate este provocata de refuzul majoritatii bancilor de a primi si recircula monede. Majoritatea partenerilor nostri din toata tara au aceasta problema. Bancile comerciale refuza ori fara nici o explicatie sa primeasca monede, ori pe motiv ca nu au echipamente de sortare si numarare, ori au comisioane de depunere atat de mari incat devin inacceptabile", spune directorul.