x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ministerul de Finanţe a împrumutat 413 mil. lei de la bănci

Ministerul de Finanţe a împrumutat 413 mil. lei de la bănci

07 Oct 2021   •   18:00
Ministerul de Finanţe a împrumutat 413 mil. lei de la bănci

Ministerul de Finanţe a redeschis o emisiune de obligaţiuni scadentă în noiembrie 2025 şi a împrumutat joi de la bănci suma de 413,6 milioane lei, cu 87 mil. lei sub nivelul programat, la o dobândă anuală de 3,86%.

La licitaţie au participat şase dealeri primari.

Volumul total al cererii a fost de 651 mil. lei, din care ofertele competitive s-au ridicat la 565 mil. lei, iar cele necompetitive au însumat 86 mil. lei.

Din suma totală adjudecată, de 413,6 mil. lei, băncile au oferit în nume şi cont propriu 298 mil. lei. Ofertele necompetitive au fost de 86 mil. lei.

Rata cuponului a fost de 3,50%, iar randamentul până la maturitate aferent preţului acceptat a fost de 3,88%.

În octombrie, Ministerul de Finanţe a programat licitaţii pe piaţa internă în volum de 5,6 miliarde lei, din care 0,8 miliarde lei prin certificate.

În septembrie, administraţia a atras4 miliarde lei pe piaţa internă, cu 9,1% sub volumul programat, potrivit unnei analize a Băncii Transilvania.

(sursa: Mediafax)

×