x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ministerul Finanţelor a împrumutat 973 mil. lei de la bănci

Ministerul Finanţelor a împrumutat 973 mil. lei de la bănci

de Redacția Jurnalul    |    12 Oct 2023   •   22:30
Ministerul Finanţelor a împrumutat 973 mil. lei de la bănci

Ministerul Finanţelor a împrumutat 973 mil. lei de la bănci, printr-o licitaţie de obligaţiuni de stat scadente în 2033, la o dobândă de 7,13%/an.

Ministerul Finanţelor a împrumutat joi de la bănci 973,1 mil. lei, peste nivelul programat de 600 mil. lei, printr-o licitaţie de obligaţiuni de stat scadente în octombrie 2033, la o dobândă de 7,13% pe an, conform Ziarul Financiar.

La licitaţie au participat opt dealeri primari, adică cei care au cumpărat obligaţiunile, trimiţând oferte atât în cont propriu, cât şi în contul clienţilor persoane fizice şi juridice.

Valoarea totală a cererii a fost de 1,57 mld. lei, din care băncile au licitat în nume şi cont 1,49 mld. lei, în timp ce ofertele necompetitive au fost de 83,1 mil. lei.

Rata cuponului a fost de 7,20%, iar randamentul până la maturitate aferent preţului mediu de adjudecare a fost de 7,11%.

Din suma totală adjudecată, de 973,1 mil. lei, băncile au oferit în nume şi cont propriu 890 mil. lei, iar ofertele necompetitive au fost de 83,1 mil. lei.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: Ministerul Finanţelor