x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Monştrii intră în priză

Monştrii intră în priză

de Aniela Nine    |    07 Ian 2010   •   00:00

Companiile energetice integrate vor prinde viaţă în următoarele şase luni, după ce Executivul a votat actul normativ pentru înfiinţarea acestora în şedinţa de guvern de ieri, potrivit lui Adriean Videanu, ministrul Economiei.



Electra va fi formată din fuziunea Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO), Nuclearelectrica şi Complexurile Energetice din Oltenia (Turceni, Rovinari şi Craiova). Tot din aceasta va face parte şi o bucată din Hidroelectrica, respectiv sucursalele hidro din Vâlcea, Sibiu şi Slatina. Energetica va fi formată din Compania Naţională a Huilei Petroşani (CNH), Electrocentrale Bucureşti, CET Deva şi CET Paroşeni, plus restul de Hidroelectrica. Autorităţile române sunt în discuţii cu Comisia Europeană, pentru ştergerea datoriilor istorice ale CNH către buget. Acestea se ridică la 2,9 miliarde de lei, din care 2 miliarde de lei reprezintă penalităţile.

Companiile de stat din subordinea Ministerului Economiei nu vor mai beneficia de subvenţii din 2011, iar companiile vor avea criterii de performanţă, a mai declarat el.

În 2009, Compania Naţională a Huilei (CNH) a primit de la buget 281 de milioane de lei, iar Compania Naţională a Huilei (CNU), 30,51 milioane de lei. Videanu a completat că societăţile statului trebuie să producă bani, nu să consume.

×
Subiecte în articol: economic