Nuclearelectrica (SNN) a înregistrat un profit net de 385,393 milioane de lei în primul semestru din 2021, în creştere cu 12,3% față de aceeași perioadă din 2020, transmite BVB. Rezultatul din exploatare (EBIT) s-a majorat cu 17,1%, iar EBITDA un avans de 9,9%.
Veniturile din exploatare au avansat cu 16,9% datorită creşterii cu 21,2% a preţului mediu ponderat al energiei electrice vândută în semestrul I 2021, comparativ cu preţul mediu ponderat al intervalului similar de anul trecut, deși a fost vândută o cantitate totală de energie electrică cu 4,6% mai mică.
"Faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, cantitatea de energie electrică vândută pe piaţa concurenţială a contractelor bilaterale a crescut cu 90%, în condiţiile înregistrării unui preţ mediu de vânzare pe această piaţă mai mic cu 8,5% (preţ fără Tg). Cantitatea de energie electrică vândută de SNN pe piaţa spot (PZU şi PI) în semestrul I 2021 a scăzut cu 58%, în condiţiile înregistrării unui preţ mediu de vânzare pe această piaţă mai mare cu 88% (preţ fără Tg)", arată compania.
Cheltuielile din exploatare, mai puţin depreciere şi amortizare, au crescut cu 25,9%. Veniturile financiare nete au scăzut cu 62,1%.
Valoarea totală a programului de investiţii este de 433,860 milioane de lei.
Nuclearelectrica are două sucursale, la Cernavodă și la Pitești.