Rezolvarea a două probleme de seamă: viteza și scalabilitatea
Într-adevăr, aceste două sunt probleme principale atunci când vine vorba de criptomonede: scalabilitatea, respectiv viteza de trimitere a tranzacțiilor. Rețeaua Elrond și egld vin, însă, să rezolve această problemă printr-o nouă abordare: Adaptive State Sharding. Este vorba despre un algoritm de consens care împarte rețeaua principală în bucăți mai mici, astfel încât să fie posibilă creșterea eficienței operaționale, dar și procesarea unui număr mai mare de tranzacții.
Prin aceste tehnologii, utilizatorii au o șansă în plus: aceea de a efectua tranzacții rapid, cât se poate de eficiente chiar la nivel global, iar taxele sunt considerabil mai reduse față de alte monede virtuale.
Sistem care permite accelerarea procesului de validare
O altă caracteristică a rețelei Elrond este reprezentată de faptul că utilizează un sistem de validare bazat pe secure Proof of Stake (SPoS). Este vorba despre o configurație prin care este redus consumul de energie pentru validarea blocurilor, respectiv o configurație care le permite validatorilor să accelereze procesul de validare a acestora.
Prin configurația SPoS se urmărește, de fapt, crearea unui mediu mai securizat, mai tabil și mai eficient, un mediu care să ofere un grad ridicat de performanță pentru toți aceia implicați în procesul de validare. În acest fel, se reduc la minimum costurile de validare și este optimizat procesul de transfer al monedelor virtuale.
Integrarea portofelului Elrond cu alte portofele de cripto
Un alt aspect benefic pe care îl prezintă această rețea este reprezentat de faptul că moneda digitală EGLD poate fi stocată într-un portofel Elrond, iar acesta poate fi accesat prin intermediul aplicației mobile sau prin versiunea desktop a rețelei. Mai mult decât atât, utilizatorii au șansa de a folosi acest portofel pentru a trimite sau a primi criptomonede, de a vedea istoricul tranzacțiilor, dar și de astoca o varietate de active digitale într-un loc sigur și protejat.
Totodată, acest portofel se integrează cu alte portofele de criptomonede, cum ar fi Ledger sau Trezor. În acest fel, utilizatorii au la dispoziție mai multe opțiuni pentru stocarea monedei și pentru menținerea securității fondurilor lor.
Se observă cum EGLD și rețeaua Elrond se află într-o continuă dezvoltare și cum se lucrează pentru ca utilizatorii să beneficieze de cele mai bune soluții, iar în acest sens stă dovadă și Oracle Network, soluția care va permite integrarea rețelei cu mediile externe, fiind creată astfel o interconectivitate mai mare.
În urma acestei analize se poate concluziona că este vorba despre două inovații criptomonetare importante prin intermediul cărora sunt deschise drumuri către noi realități financiare. Poate că este vorba chiar despre unele dintre cele mai atractive opțiuni pe piața criptomonedelor dacă se au în vedere scalabilitatea, viteza și compatibilitatea cu alte portofele de criptomonede, împreună cu utilizarea SPoS. Iar perspectivele par a fi din ce în ce mai promițătoare.