x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Patriciu cere din nou concedierea a 600.000 de bugetari pentru a ieşi din criză

Patriciu cere din nou concedierea a 600.000 de bugetari pentru a ieşi din criză

04 Mai 2010   •   00:00

Miliardarul român Dinu Patriciu nu este de acord cu creşterea taxelor pentru plata salariilor şi acoperirea deficitului de pensii. În schimb, el vede drept soluţie concedierea a 600.000 de bugetari, corelată cu reducerea cotei unice de la 16% la 10% şi a TVA de la 19% la 15%. În plus, 90% din taxe şi impozite ar trebui eliminate, mai spune Patriciu, într-un interviu acordat Money Channel.

"Jumătate din numărul bugetarilor, adică peste 750.000 de persoane, fac parte din cei care se ocupă de administrarea veniturilor bugetare şi redistribuirea lor. Din aceştia este nevoie de cel mult 150.000 dacă facem comparaţia cu state eficiente", completează Patriciu. Administraţia este supradimensionată. "Am spus-o şi o spun şi acum, patru din cinci birocraţi, afară", drecretează omul de afaceri. El mai spune şi că România are peste 100 de impozite în vreme ce există state ale căror bugete supravieţuiesc cu "4-5 taxe mari şi late". Cel mai bogat român crede că România a făcut o greşeală când a apelat la FMI. El a mai spus în toamna anului trecut că "statul român este prost" şi că putea face rost de banii necesari din vânzarea de active, cum ar fi clădirea Parlamentului. Acum el a adăugat şi că sistemul bancar românesc este vulnerabil la problemele din Grecia. În martie 2008, Patriciu spunea că "statul e prost prin definiţie, pentru că e un instrument birocratic care funcţionează fără a avea competiţie, deci rămâne prost". În septembrie 2009, Patriciu aprecia că în România criza economică va avea o formă de fierăstrău, cu mai multe "W"-uri, adică scădere, urmată de creştere şi apoi de o altă cădere.

×
Subiecte în articol: economic