Hotelierii trebuie să-şi optimizeze veniturile şi costurile şi să profite de oportunităţile de pe piaţă prin dezvoltarea unor segmente mai puţin exploatate, pentru combaterea efectelor crizei, a declarat Friedrich Niemann, directorul general al hotelului Athenee Palace Hilton din Bucureşti.
"Criza este globală, iar consecinţele ei ne afectează pe toţi. În turism, cererea a scăzut în primele patru luni cu 8,3% faţă de 2008, ceea ce înseamnă 26.000 de nopţi pierdute. În Bucureşti, declinul a fost de 21%. Concurenţa este mai puternică, iar noi trebuie să ne obţinem profitabilitatea în ciuda scăderii afacerilor. În acelaşi timp trebuie să rămânem flexibili, dar să încercăm să ne menţinem preţurile sau să oferim şi alte servicii ca să ne ţinem banii în buzunar", a afirmat Niemann la un seminar pe teme de profil.
El a adăugat că la începutul anului hotelul Hilton a renegociat contractele, iar în cazul companiilor noi au fost consemnate economii de 5-6%, în funcţie de valoarea contractului.
"Trebuie să găsim soluţii pentru a obţine venituri în plus şi să ne revizuim procedurile. În primele luni ale acestui an, am revizuit şi renegociat fiecare contract, iar pentru companiile noi am economisit 5 până la 6%, în funcţie de valoarea contractului. Totodată, am hotărât ca motivaţia să fie menţinută în rândul angajaţilor, prin asigurarea pe timpul nopţii a transportului acestora, în scopul reducerii cheltuielilor şi păstrării serviciilor la acelaşi nivel", a spus Niemann.
Reprezentantul Hilton a arătat că Bucureştiul trebuie să devină o alternativă şi pentru turişti, pe lângă oamenii de afaceri.
"Destinaţii ca Budapesta sau Praga au fost afectate şi ele de criză, dar într-o măsură care a putut fi contracarată. Bucureştiului îi lipsesc multe lucruri pentru a deveni mai atractiv ca destinaţie turistică. Capitala trebuie să devină o alternativă atrăgătoare pentru turişti", a apreciat Niemann.
Potrivit directorului general al Hilton, o posibilă soluţie în acest sens este implicarea autorităţilor în promovarea capitalei şi existenţa unor strategii de marketing elaborate.
De asemenea, el a precizat că în sectorul hotelier trebuie să fie create sinergii, iar hotelierii să facă eforturi comune de atragere a clienţilor.
"România este o destinaţie, chiar dacă nu una esenţială, însă străinii au devenit din ce în ce mai interesaţi, pentru că au văzut potenţialul acesteia", a spus Niemann.
De aceeaşi părere este şi reprezentantul companiei de consultanţă în turism Kohl&Partener Cristopher Shonn, care consideră că serviciile şi arhitectura sunt o reprezentare a stilului de viaţă, caracteristici importante pe piaţa din România.
"În România, oamenii au anumite aspiraţii şi pot fi ceea ce sunt în timpul săptămânii, dar în weekend şi vacanţe pot deveni o altă persoană. Străinii care vin aici au aceleaşi aspiraţii, iar România are multe de oferit prin patrimoniu şi peisaje", a spus Shonn.
La rândul său, directorul general al hotelului Radisson SAS, Yilmaz Yildirimlar, a afirmat că o altă soluţie pentru depăşirea perioadei de criză o reprezintă atragerea de noi segmente de clienţi şi crearea unor concepte de servicii şi produse noi.
"Cred că important în această perioadă este să atragem noi segmente de clienţi şi să venim cu noi concepte de servicii şi produse, care să ne facă unici pe piaţă. În prezent, cumpărătorii sunt cei care stabilesc preţurile, pentru că pe piaţă sunt multe produse cu preţuri similare, iar presiunile asupra serviciilor sunt foarte mari", a spus Yildirimlar.
Shonn consideră că o soluţie în perioada crizei pentru investitorii şi proprietarii de hoteluri din România este de a achiziţiona un brand hotelier, printr-un acord de franciză sau managment, sau de a dezvolta propria marcă.
Mediafax
Citește pe Antena3.ro