În primele unsprezece luni ale anului, numărul de înmatriculări de maşini noi s-a redus cu 61% faţă de perioada similară a anului trecut, ajungând de la 266.652 de unităţi la doar 104.699 de unităţi, potrivit Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile, APIA.
Scăderea înregistrată în luna octombrie 2009 faţă de octombrie 2008 a fost de 69%, iar în noiembrie a fost înregistrată o scădere de doar 39%, ajungând de la 13.715 unităţi la 8.490 de unităţi. În topul preferinţelor românilor, Dacia a ocupat locul întâi la înmatriculările de maşini noi, cu 31.691 de unităţi, urmând Volkswagen cu 13.470 de maşini şi Opel cu 9.477 de unităţi. Scăderea înmatriculărilor auto este susţinută şi de faptul că puterea de cumpărare a scăzut cu atât mai mult cu cât cei care aveau credite în euro sau lei au văzut că moneda naţională s-a devalorizat. Anul acesta, peste 25.000 de maşini au fost returnate sau preluate de societăţile de leasing, cele mai afectate fiind autoturismele premium, cele 4x4 şi autoutilitarele. Previziunile sunt sumbre şi pentru 2010 în ceea ce priveşte piaţa auto. Pentru a lichida maşinile de pe stoc, modele mai vechi, dealeri vor recurge la discounturi foarte mari, urmând ca anul viitor să se vândă maşini numai la comandă. În prezent, reducerile sunt foarte atractive şi ajung chiar şi la 4.000 de euro per unitate pentru Renault Mégane, de exemplu.
SECOND HAND
În primele unsprezece luni ale anului a fost înregistrată o scădere de 9% a înmartriculărilor de maşini second hand, potrivit APIA. Astfel, până la finalul lunii noiembrie au fost înmatriculate în România 223.199 de unităţi faţă de 246.179 în perioada similară a anului trecut. Scăderea a fost înregistrată pe fondul dublării valorii taxei de poluare auto începând cu luna martie 2008, modificare operată de autorităţi la jumătatea lunii decembrie a anului trecut. Persoanele care şi-au adus maşini la mâna a doua în ţară până la finalul lui 2008 au avut posibilitatea să-şi înmatriculeze maşinile pe vechea taxă până la finalul lunii martie. Astfel, în ianuarie au fost înmatriculate circa 6.000 de autoturisme, în februarie numărul înmatriculării de maşini la mâna a doua a ajuns la circa 18.000 de unităţi, iar în martie au fost înmatriculate circa 53.000 de unităţi. Acest lucru poate fi explicat prin faptul că la sfârşitul anului trecut a fost adusă în ţară o mare parte din aceste maşini, însă cei care le-au adus nu le-au înmatriculat pe fondul modificării taxei de poluare la mijlocul lunii decembrie. Dintre maşinile la mâna a doua, locul întâi la înmatriculări a fost ocupat de Volkswagen, cu 90.512 unităţi, Opel, cu 68.393, Dacia cu 59.614 şi Ford cu 36.533 de unităţi. De asemenea, s-a constatat că numărul înmatriculărilor de maşini la mâna a doua marca Mercedes-Benz, BMW şi Audi a fost de circa zece ori mai mare decât înmatriculările de modele noi.
ÎNMATRICULĂRI LA NIVEL EUROPEAN
Înregistrările de maşini noi din state membre UE au scăzut în octombrie cu 36,9%, la 62.444 de unităţi, respectiv cu 29,6% în primele zece luni, la 696.256 de automobile. Dintre noile state membre UE, România deţine poziţia a treia după numărul de înmatriculări din octombrie.
Citește pe Antena3.ro