x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Planul coaliţiei pentru creşterea salariilor în România din 2024. Cum vor arăta noile impozite 

Planul coaliţiei pentru creşterea salariilor în România din 2024. Cum vor arăta noile impozite 

de Redacția Jurnalul    |    26 Aug 2023   •   11:00
Planul coaliţiei pentru creşterea salariilor în România din 2024. Cum vor arăta noile impozite 

Coaliția plănuiește să îndulcească măsurile de austeritate cu o scădere a impozitării asupra muncii. Iată cum ar putea creşte toate salariile din România anul viitor.

România ar putea plăti impozite cu 5 sau 10 procente mai mici pentru salariu, procentul fiind încă în negocieri între PNL și PSD, iar planul ar urma să fie aplicat chiar în cursul anului viitor.

Din luna octombrie va crește salariul minim pe economie pentru două domenii extrem de importante pentru agricultură și pentru construcții. În agricultură, creșterea va fi ceva mai mică. De la salariul minim de 3.000 lei, va crește la 3.300 lei, deci un plus de 300 lei, în timp ce pentru domeniul construcțiilor creșterea este ceva mai mare 500 lei la salariul minim de acolo, astfel încât va ajunge de la 4.000 la 4.500 lei.

Creșterea va fi din luna octombrie, atunci când va intra în vigoare pachetul fiscal, adică vor fi eliminate acele facilități care erau acordate celor două domenii, astfel încât să acopere introducerea CAS-ului și pentru domeniul agricol și pentru domeniul construcțiilor.

Practic, din luna octombrie, muncitorii și angajații din cele două domenii vor trebui să își plătească asigurări de sănătate. Și ca să nu le scadă salariile au fost crescuți salariul minim pe economie. Însă în ceea ce privește scăderea taxării muncii, o idee anunțată deja de Marcel Ciolacu încă din momentul în care era în Parlament și își prezenta programul de guvernare, va trebui să mai aștepte până anul viitor, spun surse din coaliția de guvernare, că de anul viitor încep discuțiile și pe reducerea taxării muncii, însă rămâne de văzut cât va intra în vigoare.

timisoara

×
Subiecte în articol: plan coalitie crestere salarii