Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Refuzând să includă fonduri pentru Ucraina ca parte a acordului recent pentru a evita blocarea guvernului, Congresul SUA a transmis de fapt un semnal de încurajare președintelui rus Vladimir Putin. Între timp, creșterea din iulie încoace a prețurilor globale la petrol (acum peste 90 de dolari pe baril) oferă noi venituri pentru efortul de război al Rusiei și un nou impuls psihologic pentru Kremlin.
Pentru a întoarce valul înapoi în favoarea Ucrainei, Congresul trebuie să reasigure finanțarea, o mișcare susținută de liderii democrați și republicani ai Senatului, Chuck Schumer și, respectiv, Mitch McConnell. În plus, și la fel de important, SUA trebuie să ia măsuri suplimentare pentru a reduce veniturile petroliere ale Rusiei.
John McCain, regretatul senator al SUA și candidat republican la președinția din 2008, a făcut multă vâlvă glumind că Rusia este o imensă benzinărie deghizată într-o țară.
Chiar înainte de februarie 2022, când Rusia avea acces deplin la piețele internaționale, aproape jumătate din veniturile guvernamentale proveneau din taxele pe energie și din exporturile de energie. Acum aproape toate veniturile din valută provin din exporturile de petrol.
Plafonarea prețului la petrolul rusesc, inițiată de secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, și introdusă de o coaliție condusă de G7 la sfârșitul anului 2022, a fost concepută pentru a reduce aceste venituri, menținând în același timp petrolul rusesc pe piață pentru a ține sub control prețurile mondiale. Un plafon inițial de preț de 60 de dolari pe baril a fost introdus în decembrie 2022, rapoartele sugerând că țările foloseau din timp plafonul viitor pentru a negocia prețuri mai mici pentru petrolul rusesc. Până în prima jumătate a anului 2023, plafonul a contribuit la reducerea veniturilor Kremlinului cu 45% de la an la an. Mulți participanți la piață l-au salutat ca fiind un succes.
Limita de preț se aplică transporturilor de petrol rusesc care utilizează servicii din țările coaliției pentru plafonare. De exemplu, transporturile care călătoresc pe nave grecești sau sunt asigurate de asigurători sau reasigurători din Regatul Unit trebuie să respecte limita de preț.
Într-un curs normal al afacerilor, asigurătorii și expeditorii nu văd întotdeauna prețul petrolului pe care îl asigură sau îl transportă, așa că G7 a conceput un sistem care să solicite unei părți la tranzacție să furnizeze o atestare că prețul este sub plafonul stabilit.
Două lucruri s-au întâmplat în ultimele zece luni pentru ca plafonul de preț să fie mai puțin obligatoriu. În primul rând, Rusia și-a achiziționat propria flotă de tancuri petroliere, în primul rând nave mai vechi și, în unele cazuri, avariate, care nu erau în stare de navigabilitate conform standardelor internaționale și, prin urmare, nu participau la piață. Aceste tancuri nu numai că ajută Rusia să submineze plafonul de preț; de asemenea, sunt mai expuse riscului de a provoca o scurgere catastrofală sau un alt dezastru ecologic. În al doilea rând, Rusia oferă (sau organizează) atestări false, certificând în mod necinstit prețuri sub plafon.
Ca răspuns, unii comentatori și-au fluturat mâinile susținând că politica de plafonare a prețurilor trebuie abandonată – un răspuns pe care Kremlinul l-ar întâmpina în derâdere și cu încântare.
Așa cum piețele se adaptează la noile circumstanțe, la fel trebuie să se adapteze și factorii de decizie. Ar trebui luați trei pași pentru a crește presiunea asupra veniturilor petroliere ale Rusiei.
Primul pas este să fie înăsprită aplicarea plafonului de preț și să fie întărită supravegherea expeditorilor, asigurătorilor și altor furnizori de servicii pentru a verifica dacă există atestări false. Dacă acest lucru nu este suficient, SUA ar trebui să colaboreze cu partenerii și aliații săi pentru a impune taxe de tranzit reducând astfel veniturile care merg către Rusia. Coaliția G7, de exemplu, ar putea înființa un soi de birou de taxare în punctele din strâmtorile cruciale - cum ar fi strâmtorile daneze - pe care petrolierele ruse trebuie să le traverseze pentru a ajunge pe piețele globale. Biroul maritim ar putea impune apoi tuturor transporturilor de petrol rusești plata diferenței dintre plafonul de preț și prețul actual de pe piața mondială. Expeditorul ar putea apoi să solicite o reducere a acestei sume, dacă toate documentele sunt în regulă. De exemplu, dacă prețul petrolului mondial a fost de 90 de dolari pe baril, cu plafonul încă la 60 de dolari, taxa ar fi de 30 de dolari pe baril – rambursată doar dacă expeditorul poate dovedi, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că a plătit doar 60 de dolari.
Logica economică sugerează că, în acest caz, taxa ar fi scoasă din cufărul de război al Rusiei și nu ar duce la prețuri mai mari pentru cumpărători, deoarece cumpărătorii pot oricând să treacă la un alt furnizor care vinde la prețuri mondiale.
Veniturile acestei case de taxare ar putea fi folosite pentru a finanța Ucraina, pentru a ajuta țările cu venituri mici să suporte costurile creșterii prețului petrolului, pentru a finanța investiții în energie curată în țările în curs de dezvoltare (reducerea consumului acestora de combustibili fosili) sau pentru a ajuta la finanțarea unui fond de curățare în cazul în care ruginitele petroliere ale Rusiei provoacă o scurgere (sau toate cele de mai sus). Această abordare ar folosi în esență taxa pentru a se asigura că Rusia nu ia acasă mai mult decât prețul plafonat pentru transporturile sale de petrol.
Iar în cazul în care acest lucru nu oprește vânzările de petrol rusesc la prețuri mari, SUA ar putea folosi sancțiuni secundare să vizeze orice tranzacție care implică petrol rusesc peste limita de preț, indiferent dacă este efectuată pe nave rusești, cameruneze sau grecești și asigurată de companii britanice sau ruse.
Sancțiunile secundare ar însemna că orice entitate legată de un transport de petrol rusesc peste plafonul actual de 60 de dolari pe baril ar risca să-și piardă capacitatea de a conlucra cu sistemul financiar american dacă va fi prinsă.
Rusia câștigă găleți de bani din vânzările sale de petrol și folosește veniturile pentru a cumpăra tancuri, a plăti soldați și a ține războiul departe de mintea cetățenilor ruși obișnuiți. Prețurile ridicate ale petrolului îi permit lui Putin să testeze tăria de caracter a democrațiilor occidentale, iar disfuncția de pe Capitol Hill îi vine mănușă.
Acest lucru face ca plafonul de preț și extinderile pe care le-am propus să fie cu atât mai importante pentru reducerea capacității lui Putin de a continua lupta. G7 și aliații săi au instrumentele necesare pentru a submina efortul de război al Rusiei într-un mod care nu destabilizează economia mondială. Este timpul să le folosim.
Autorii:
Simon Johnson, fost economist șef la Fondul Monetar Internațional, este profesor la MIT Sloan School of Management și coautor (împreună cu Daron Acemoglu) al cărții Power and Progress: Our Thousand-Year Struggle Over Technology and Prosperity (PublicAffairs, 2023).
Catherine Wolfram, fost secretar adjunct adjunct al Trezoreriei SUA, este profesor de economie energetică la MIT Sloan School of Management.
Traducere, adaptare, editare: Daniel Apostol, ClubEconomic
© Project Syndicate 2023
