x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Privatizarile, gata "in cateva zile"

Privatizarile, gata "in cateva zile"

13 Iul 2004   •   00:00

Semnarea contractelor de privatizare a filialelor Electrica Banat si Dobrogea, respectiv Petrom, depinde doar de alegerea momentului in care cumparatorii vor anunta evenimentul simultan cu partea romana.

ADRIAN N. IONESCU

Dan Ioan Popescu, ministrul Economiei si Comertului, a declarat ieri ca anuntul semnarii trebuie sa fie simultan, astfel incat cotatiile bursiere ale cumparatorilor sa nu fie afectate de nesincronizari nedorite. ENEL va semna pentru cele doua Electrica "cel mai probabil pana la sfarsitul acestei saptamani, iar contractul cu OMV se va semna in cel mult 10 zile", a precizat Popescu.

TRIUNGHIUL FIERBINTE. Pana la semnare, presedintele OMV, Wolfgang Ruttenstorfer, urmeaza sa discute azi, la Bucuresti, cu Liviu Luca, liderul sindicatului de la Petrom, "ultimele aspecte legate de problemele salariatilor, dupa privatizarea companiei", a mai anuntat Dan Ioan Popescu, care va participa si el impreuna cu directorul general al Petrom, Gheorghe Constantinescu, ca reprezentanti ai statului.

Ministrul roman a tinut sa precizeze ca a considerat fireasca aceasta intalnire pentru ca "sa nu ramana loc de neintelegeri sau de discutii ulterioare semnarii contractului de privatizare".

FIRUL SCURT. "Am vorbit la telefon cu dl Scaloni de la ENEL si boardul companiei a aprobat contractul de privatizare a filialelor Electrica. Voi mai vorbi inca o data azi (ieri - n.r.) pentru a stabili ziua semnarii contractului", a spus Dan Ioan Popescu.

La randul sau, Guvernul roman a aprobat, printr-o hotarare adoptata recent, contractul, conducerea Ministerului Economiei si Comertului urmand sa desemneze pana la 20 iulie persoana care va semna, in numele Electrica, documentele.

Valoarea totala a tranzactiei este de 112 milioane de euro. Cele doua societati acopera circa 20% din totalul distributiei de energie la nivel national.

FEBRA INLOCUIRILOR
In companiile si institutiile din domeniul energiei, febra schimbarilor din functie a continuat ieri prin inlocuirea directorului general al Transelectrica, Jean Constantinescu, cu Ion Merfu, care a condus sucursala de la Craiova a societatii. Constantinescu a fost numit presedinte al Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) in locul lui Ion Lungu, care a devenit vicepresedinte. Alte schimbari vizeaza directorii de la OPCOM (operatorul comercial care va avea un rol important in infiintarea Bursei Energiei), Centrala de la Cernavoda, NuclearInvest, Societatea Nationala a Lignitului Oltenia. Ministrul Dan Ioan Popescu a motivat aceste schimbari prin "noile coordonate impuse de inchiderea Capitolului 14 - Energie - al negocierilor cu UE".
×
Subiecte în articol: economic