x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Proiect - Aeroport nou în sudul Capitalei

Proiect - Aeroport nou în sudul Capitalei

09 Sep 2008   •   00:00

Noul aeroport al Bucureştiului va fi construit, aproape sigur, la Adunaţii Copăceni, la 20 de kilometri de Bucureşti.



Noul aeroport al Bucureştiului va fi construit, aproape sigur, la Adunaţii Copăceni, la 20 de kilometri de Bucureşti. “Decizia ca noul aeroport pentru municipiul Bucureşti să fie construit în apropierea localităţii Adunaţii Copăceni este luată în proporţie de 80%- 90%, iar studiul de fezabilitate aferent proiectului, întocmit de către un institut de specialitate din Eindhoven (Olanda), urmează să fie definitivat în următoarele două-trei săptămîni”, a explicat Ion Tache, primarul comunei. Mai mult, acesta spune că mai sînt de pus la punct cîteva detalii legate de exproprierile necesare derulării lucrării. “Urmează ca în consiliul local să fie luate şi deciziile de expropriere a terenurilor pe care va fi amenajat aeroportul, astfel încît procedurile să fie încheiate pînă în iunie-iulie 2009”, a spus Ion Tache.

EXECUTIV. În timp ce primarul din Adunaţii Copăceni este sigur că aeroportul va fi contruit la el în comună, autorităţile centrale se abţin în privinţa detaliilor legate de locaţia exactă a noului aeroport, motivul fiind interesul rechinilor imobiliari. “În şedinţa de Guvern s-a aprobat efectuarea studiului de fazabilitate, în urma căruia va fi precizat cu exactitate şi locul de construcţie a viitorului aeroport. Locul exact nu va fi încă dezvăluit, pentru ca rechinii imobiliari să nu profite de această informaţie şi să achiziţioneze terenuri în zona aceasta”, a declarat Ludovic Orban, Ministrul Transporturilor. De aceeaşi părere este şi premierul. “O astfel de decizie nu este luată «la inspiraţie», ci pe baza unui studiu de specialitate realizat pe mai multe criterii, inclusiv cel economic, prin care este aleasă varianta optimă dintre diferite propuneri”, a explicat premierul Călin Popescu Tăriceanu.

DETALII. Aeroportul va fi amenajat pe o suprafaţă totală de 3.400 de hectare de teren, aflat în prezent în proprietatea a două firme, fiecare cu cîte 300-400 hectare cumpărate în anii anteriori, şi a mai multor persoane fizice. Preţurile pentru un metru pătrat de teren variază între 2-5 euro şi 30-40 euro, în funcţie de zonă, a mai spus primarul. Traficul aeroportuar în România ar urma să crească anual, în perioada 2008-2014, cu 6,9%, conform estimărilor Organizaţiei Europene pentru Siguranţa Navigaţiei Aeriene ­ Eurocontrol, rata de majorare fiind mult mai ridicată în zona municipiului Bucureşti. În 2007, traficul de pasageri pe cele două aeroporturi din apropierea Capitalei a crescut cu peste 40%, la 4,03 milioane de călători în cazul Aeroportului Otopeni ­ Henri Coandă, respectiv 968.084 pasageri la Aeroportul Aurel Vlaicu ­ Băneasa.

×
Subiecte în articol: economic