x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Proiect - Guvernul vrea să mărească ajutoarele de încălzire

Proiect - Guvernul vrea să mărească ajutoarele de încălzire

09 Sep 2008   •   00:00

Ajutoarele de încălzire vor fi majorate în cazul persoanelor care folosesc gaze naturale, cărbuni, lemne sau petrol, potrivit unui proiect de Hotărîre de Guvern iniţiat de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse (MMFES). Documentul prevede două etape de corectare a limitelor de venituri şi a nivelului ajutoarelor.

Pentru cele mai sărace familii, valoarea ajutorului pentru încălzirea pe gaze va creşte de la 233 la 275 de lei, se arată în nota de fundamentare a proiectului. În cea de-a doua etapă este prevăzută o majorare cu încă zece la sută, de la 1 ianuarie 2009, reprezentînd creşterea prognozată a preţului care se va stabili pentru trimestrul I al anului 2009, suplimentar faţă de creşterea cu 18 la sută pentru perioada noiembrie – decembrie 2008, care se realizează în prima etapă.

Pentru ajutoarele la lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri cuantumul va creşte cu 7%, de la 50 la 54 de lei, iar pentru beneficiarii de ajutor social va urca de la 54 la 58 de lei.

Ajutoarele pentru încălzirea cu energie termică furnizată în sitem centralizat vor rămîne nemodificate şi vor fi menţinute actualele limite. Guvernul acordă banii în maximul a 615 lei de persoană.

Cheltuielile pentru anul acesta vor ajunge la 1,5 miliarde, cu 384 de milioane de lei în plus faţă de iarna trecută. Efortul bugetar este de 447 de milioane de lei pentru energia termică, 476,5 milioane de lei pentru gaze naturale şi 532,6 milioane de lei pentru încălzirea cu lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri.

×
Subiecte în articol: economic