x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie „Prudență exagerată” în administrarea fondurilor de pensii

„Prudență exagerată” în administrarea fondurilor de pensii

de Diana Scarlat    |    28 Mar 2022   •   09:41
„Prudență exagerată” în administrarea fondurilor de pensii

Nicu Marcu, președintele ASF, le-a transmis administratorilor de pensii private și jucătorilor din celelalte piețe financiare nonbancare să manifeste o prudență „chiar exagerată”. Aceștia gestionează active de aproape 100 de miliarde de lei. Oficialul spune că Autoritatea are întâlniri regulate cu actorii din cele trei piețe supravegheate - pensii private, piața de capital și asigurări - și că este foarte atentă la toate evoluțiile din domeniu, încercând concomitent să debirocratizeze relația dintre ASF și actorii privați.

În contextul nesiguranței induse pe piețe de războiul din Ucraina, președintele ASF, Nicu Marcu, a lansat mesaje importante, în cadrul Conferinței Europene a Serviciilor Financiare – ECFS2022, organizată de Institutul de Studii Financiare (ISF). „Sunt întâlniri lunare cu piața de capital, respectiv cu Bursa și administratorii de fonduri. Avem întâlniri lunare și cu zona de asigurări și sunt întâlniri periodice cu administratorii de fonduri de pensii. Aceste întâlniri la început au fost destul de concentrate în doleanțe ale actorilor din piață. După un an s-a trecut într-o nouă etapă, aceea de reglementare. Recunosc că erau destul de multe întrebări din piață, la început. De ce sunt lungi controalele? De ce durează mult autorizările? Am rezolvat aceste probleme. Printre altele, acum avem pe site-ul Autorității un loc în care sunt postate toate documentele pe care cineva trebuie să le aducă pentru a fi autorizat. Toate documentele se încarcă electronic, fie că este vorba de persoane fizice fie că sunt persoane juridice. Vrem să reducem interacțiunea între piață și personalul Autorității. Vrem să terminăm cu birocrația” a declarat președintele ASF.

Se mărește contribuția la pensiile private

Nicu Marcu a lansat și un mesaj pentru administratorii fondurilor de pensii private, pe care îi îndeamnă la prudență „chiar exagerată”: „Le transmit să manifeste o prudență chiar exagerată. Din 2024 se mărește contribuția cu un punct procentual, deci administratorii vor gestiona active foarte mari și trebuie să fie prudenți. Contează și performanța, contribuția este garantată, dar trebuie să se asigure că aceste riscuri asumate sunt cât mai mici. Performanța este legată și de asumarea unor riscuri, dar în această perioadă trebuie să ne asumăm riscuri mai mici”, a explicat șeful ASF. În ceea ce privește piața asigurărilor, acesta a vorbit despre cea mai mare problemă actuală a sectorului și anume evoluția prețurilor pentru asigurările RCA.

Soluții identificate de ASF

Autoritatea a luat măsuri pentru limitarea scumpirilor polițelor RCA și va continua să o facă, până când piața se va așeza, a precizat președintele ASF. „Situația de pe piața asigurărilor este alterată de evoluția unui singur produs. Mă refer la acest produs social, RCA. După cum știți, am înaintat deja o propunere pentru plafonarea pentru șase luni a prețurilor. Înainte de a lua această decizie, am avut o întâlnire cu actorii din piață. I-am rugat pe dumnealor să găsească soluții, pentru că populația nu are nevoie de un necaz în plus, în contextul în care prețurile cresc peste tot. Nu au găsit. Am găsit noi această soluție de avarie. În perioada următoare se va și aproba. Ne dorim înființarea unei companii de stat. Pașii sunt destul de mici, dar sper că în timpul în care această hotărâre de Guvern își va face efectele să avem și o companie a statului. Era de dorit ca piața să regleze prețurile, dar nu s-a întâmplat”, a declarat președintele ASF.

 

La conferința organizată de ISF au participat actorii relevanți din piață și formatorii din acest domeniu: cadre didactice din mediul universitar, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai autorităților - ASF, Banca Națională, Ministerul Finanțelor, Bursa de Valori București

 

Formarea profesională în domeniul financiar

ISF este un reper pentru certificarea și formarea profesională în domeniul financiar nonbancar. Institutul de Studii Financiare (ISF) este una dintre instituțiile fundamentale ale pieței financiare nonbancare. Cu o activitate de 20 de ani, ISF contribuie în mod constant la profesionalizarea pieței financiare, prin programele sale de formare și certificare profesională, dar și de educație financiară.  Totodată, ISF este un punct de referință și în ceea ce privește studierea fenomenelor financiare și implicațiile acestora în viața de zi cu zi. Institutul de Studii Financiare este o fundație fără scop patrimonial, al cărui membru fondator este Autoritatea de Supraveghere Financiară. Prin activitățile întreprinse, ISF sprijină Autoritatea în implementarea măsurilor pentru asigurarea integrității și stabilității piețelor financiare și pentru consolidarea procesului de supraveghere. Prin asigurarea pregătirii, perfecționării și specializării profesionale a persoanelor care lucrează în domeniul serviciilor financiare, ISF contribuie la îndeplinirea obiectivului ASF de asigurare a stabilității, competitivității și bunei funcționări a piețelor de instrumente financiare.

×