x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Regii asfaltului au profituri mai mari

Regii asfaltului au profituri mai mari

de Sorin Manea    |    03 Aug 2010   •   00:00
Regii asfaltului au profituri mai mari
Sursa foto: Karina Knapek/Jurnalul Naţional

Cele mai cunoscute firme pentru asfaltări nu resimt din plin criza, astfel că dintre societăţile consacrate în lucrările la drumuri doar Tehnologica Radion, PA&CO International, Eurovia Construct International şi Gecor au fost atinse de vremurile grele din construcţii, potrivit unui articol publicat de cotidianul de business Financiarul.



Firmele Spedition UMB şi Romstrade sunt lideri detaşaţi, având cifre de afaceri de 2 miliarde şi profit de 400 de milioane de lei, desigur, pe spatele contractelor cu statul. Patronii milionari ai acestor firme susţin că menţinerea pe piaţă se poate face doar cu restructurări masive în rândul angajaţilor şi investiţii precaute.

Firma Spedition UMB, controlată de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, a obţinut singură şi prin diferite asocieri în jur de 1.103.250.481 lei la achiziţiile publice ale autorităţilor locale sau centrale în 2009, ceea ce i-a permis coroborat cu contractele obţinute în anii precedenţi să aibă o cifră de afaceri de 932.403.373 lei şi un profit de 240.730.418 lei cu numai 25 de angajaţi. Cea mai mare sumă obţinută de Spedition UMB se referă la acordul- cadru semnat cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), ce a pus la bătaie mai multe loturi de servicii de curăţenie şi deszăpezire pe o perioadă de patru ani a cărei valoare totală este de 765.159.063 de lei. Spedition UMB a luat practic serviciile pe toate regionalele de drumuri din Moldova, urmând să împartă din bani cu mai multe societăţi asociate, scrie Financiarul.

"Nu pot spune că am reuşit profituri extraordinare, ci ne-am menţinut la un nivel bun. Cam asta este tendinţa, de a aştepta să vedem ce se mai întâmplă. Cifrele în sine nu sunt reale, deoarece, potrivit Codului Fiscal, dacă noi luăm împrumturi de la bănci, automat acestea se contabilizează la venituri şi se înregistrează ca profituri, iar Guvernul Boc vine şi ne cere impozit 16% pe banii luaţi de la bancă. Am luat acum doi ani un împrumut de 100 de milioane de euro pentru a susţine lucrările ca să putem să supravieţuim. Din acest motiv se reflectă în bilanţ profitul acesta", explică Dorinel Umbrărescu. Chiar dacă profitul este mai mic, societatea deţinută de Nelu Iordache a avut cifră de afaceri de 1.133.754.799 de lei şi un profit de 160.127.913 lei, având 1.225 de angajaţi. Majoritatea lucrărilor au fost contractate încă din 2008.

Potrivit Financiarul, firma cunoscuţilor patroni de la Golden Blitz, Dan Besciu şi Sorin Vulpescu, a urcat serios în topul firmelor ce au contracte cu statul şi a adunat lucrări de peste 746.002.497 de lei în anul 2009. Compania celebră pentru legătura cu preşedintele Traian Băsescu a avut o cifră de afaceri de 251.342.741 de lei şi un profit de 68.629.464 de lei cu 669 de angajaţi. Faţă de 2008, Euro Construct Trading 98 a înregistrat cu 35.326.481 de lei mai mult la cifra de afaceri şi un profit mai mare cu 11.161.064 de lei, angajând încă 120 de persoane.

Cel mai mare contract a fost obţinut anul trecut de la Primăria Sectorului 4. Suma totală la care se ridică acest contract este de 297.500.000 de lei şi se referă la lucrări de construcţii, fundaţii şi îmbrăcare a drumurilor din Sectorul 4. Restul banilor vin tot din contracte cu CNADNR, o sumă importantă provenind de la acordul-cadru de întreţinere multianuală în valoare de 108.486.879 de lei.
Cea mai importantă şi sigură sursă de venit a regilor asfaltului rămâne întreţinerea multianuală a drumurilor naţionale, care a fost adjudecată la sfârşitul anului 2008 până în 2011.

Financiarul

×
Subiecte în articol: economic