x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Revenire sănătoasă

Revenire sănătoasă

de Daniela Ivan    |    12 Mar 2010   •   00:00
Revenire sănătoasă
Sursa foto: Dan Marinescu/Jurnalul Naţional

"Nu avem nevoie de o revenire spectaculoasă", a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, pentru Financial Times.

Guvernatorul băncii centrale s-a referit la prognoza de creştere economică de 1,3% luată în calcul de autorităţi şi FMI pentru acest an, pe care a apreciat-o ca realistă. Şeful Băncii Naţionale a României (BNR) a mai opinat că va căuta să nu permită o apreciere prea puternică a leului, care ar descuraja o revenire economică bazată pe export.

Mugur Isărescu (foto) a mai afirmat într-o conferinţă de presă, ce a avut loc săptămâna trecută la sediul BNR, că ieşirea din criză ar putea fi privită şi ca o oportunitate care ne permite să creştem sănătos, să ne bazăm pe exporturi şi nu pe consum. Guvernul ia în calcul, într-un scenariu de risc prezentat în programul de convergenţă al României pentru perioada 2009-2012, o creştere economică de doar 0,2% pentru acest an.

×
Subiecte în articol: economic