x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie România, în topul scăderilor preţurilor producţiei industriale. Ce loc ocupă ţara noastră

România, în topul scăderilor preţurilor producţiei industriale. Ce loc ocupă ţara noastră

05 Mai 2014   •   13:24
România, în topul scăderilor preţurilor producţiei industriale. Ce loc ocupă ţara noastră

România s-a situat în martie pe locul şase în Uniunea Europeană la scăderea preţurilor producţiei industriale, comparativ cu luna precedentă, în condiţiile în care indicatorul a scăzut cu 0,2% în zona euro şi cu 0,3 în Uniunea Europeană, arată datele publicate luni de Oficiul european de statistică (Eurostat).

Singurele creşteri de preţuri la producţia industrială au fost înregistrate în Grecia şi Malta (ambele cu 0,7%) şi Spania (0,2%), iar cele mai semnificative scăderi au fost înregistrate în Danemarca şi Olanda (ambele cu minus 0,9%), Estonia şi Cipru (ambele cu minus 0,8%), Belgia, Croaţia şi Finlanda (toate cu minus 0,7%), Franţa, Ungaria şi Slovacia (toate cu minus 0,5%), Austria (minus 0,4%), Suedia, Marea Britanie şi România (toate cu minus 0,3%).

Preţurile producţiei industriale au scăzut în martie cu 1,6% în Uniunea Europeană (UE28) şi în zona euro (EA18), comparativ cu perioada similară din 2013.

Singurele creşteri de preţuri la producţia industrială au fost înregistrate în Malta (0,8%) şi Letonia (0,6%), iar cele mai semnificative scăderi au fost înregistrate în Cipru (minus 5,6%), Belgia (minus 4,8%), Estonia, Lituania şi Slovacia (toate cu minus 4,2%).

În România, preţurile producţiei industriale au scăzut în martie cu 1,1%, după un declin de 0,9% luna precedentă.

×