x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Rompetrol trebuie să dea mai mulţi bani pentru Petromidia

Rompetrol trebuie să dea mai mulţi bani pentru Petromidia

15 Feb 2010   •   00:00

Grupul Rompetrol trebuie să dea mai mulţi bani pentru achiziţia titlurilor rafinăriei Petromidia pe care nu le deţine.

Ieri, compania a cumpărat 6,51% din acţiunile Rompetrol Rafinare (RRC) la preţul de 0,075%, nivel cu 1,2% peste cel propus în oferta de preluare. Grupul a cheltuit ieri 103 milioane de lei pentru achiziţie, scrie Mediafax.

Rompetrol a preluat acţiunile prin intermediul firmei de brokeraj Eastern Securities, deţinută de senatorul UDMR Attila Verestoy.
Oferta de preluare la Rompetrol Rafinare este programată să fie încheiată la 12 martie, iar preţul propus de KazMunaiGaz este de 0,0741 lei/acţiune.

KazMunaiGaz vizează achiziţia a 5,062 miliarde de acţiuni, reprezentând 23,99% din capitalul social al Rompetrol Rafinare. Valoarea totală a operaţiunii se ridică la 375,1 milioane lei (90,6 milioane euro), cea mai mare operaţiune de preluare ca valoare din istoria BVB.

Grupul Rompetrol deţinea anterior tranzacţiilor de luni aproape 76% din acţiunile Rompetrol Rafinare, astfel că după aceste operaţiuni participaţia sa a urcat la 82,51%.
The Rompetrol Group (TRG) este controlat integral de compania KazMunaiGaz, din Kazahstan. Aceasta a preluat 75% din titluri de la omul de afaceri Dinu Patriciu, iar restul anul trecut.

×
Subiecte în articol: economic