x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Romsilva a vândut 1,4 milioane de metri cubi de lemn către populație în primele 11 luni din 2021

Romsilva a vândut 1,4 milioane de metri cubi de lemn către populație în primele 11 luni din 2021

23 Dec 2021   •   09:15
Romsilva a vândut 1,4 milioane de metri cubi de lemn către populație în primele 11 luni din 2021

Romsilva a vândut peste 1,463 milioane de metri cubi de lemn de foc pentru populaţie până la sfârșitul lunii noiembrie 2021. Preţul mediu a fost de184 de lei/mc, spune directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) - Romsilva, Teodor Ţigan.

"Punem pe piaţă până la sfârşitul anului 1,7 milioane metri cubi de lemn pentru foc. La 11 luni avem vânduţi 1.463.947 metri cubi, şi mai avem un stoc de 236.000 metri cubi. Lemn de foc pentru încălzirea locuinţelor avem, numai cereri să fie, avem afişat la sediul ocoalelor silvice, pe intranet, disponibilul lemn de foc pentru vânzare. Preţul mediu de valorificare a lemnului pentru foc din acest an este de 184 lei/metru cub, fără TVA, dar variază în funcţie de specie, sortiment şi locul de livrare. Acesta a crescut cu câţiva lei faţă de anul trecut, când a fost de 177 de lei/mc la populaţie. Resursa cea mai mare de lemn este în zonele de munte unde sunt masive păduroase importante", a explcat acesta.

Cel mai scump lemn pentru populaţie este buşteanul pentru gater, cu un preţ mediu de 255 lei/mc, fără TVA, pentru specii tari. Cel mai ieftin  a fost de 140 de lei/mc pentru specii moi.

"Preţul lemnului de foc variază în aceeaşi direcţie silvică, ocolul de câmpie are un preţ, cel de deal altul, un ocol de munte alt preţ. Este la latitudinea comitetului director din Direcţia Silvică respectivă să stabilească preţul lemnului de foc în funcţie de cerere şi ofertă. De exemplu, eu la Arad lucram la un ocol de câmpie. Întotdeauna cererea era foarte mare în jurul Aradului, fiind o zona cu localităţi foarte multe şi pădure puţină, aveam preţul cel mai mare din DS Arad, unde am lucrat eu", a mai spus Teodor Ţigan.

În zona Clujului sau a Constanţei preţul de vânzare a ajuns la 400 de lei/mc în 2021 pentru lemn de foc.

Totodată, acesta a spus că nu se poate crește cantitatea de lemn de pus pe piață.

"Nu putem creşte această cantitate de 1,7 milioane de metru cubi, pentru că declasificăm lemnul, adică ar trebui să intrăm în lemnul de lucru care are alt preţ, să îl facem lemn de foc, ceea ce nu ne permitem. Fiind pădure de stat, noi trebuie să fim foarte riguroşi, respectăm legea în totalitate, altfel vine Garda de Mediu şi ne dă nişte amenzi, dar se poate ajunge pe mâna organelor de cercetare penală cu declasificarea lemnului. Privatul poate face ce vrea cu lemnul lui, să-l taie tot să îl facă scobitori, pe când noi nu ne permitem indiferent ce se întâmplă. Noi, prin lege, avem un milion mc să punem la dispoziţie în fiecare an pentru populaţie pentru încălzirea locuinţelor".

Volumul maxim de lemn pentru foc pus pe piaţă este dat de actul de punere în valoare, iar din cantitatea totală de masă lemnoasă exploatată un procent este lemn de foc.
"Lemnul de lucru are un preţ mediu de 400 de lei/mc şi ca să îl duci la 184 de lei media pe ţară, vă daţi seama cât pierdem. Dacă recoltăm 9 milioane de mc de lemn, un procent este lemn de foc, fiecare act de punere în valoare ne dă volumul lemnului de foc. În funcţie de calitatea lemnului, din 100 mc, poate fi doar 20 sau 30 sau 50 mc lemn de foc. Nu putem vinde mai mult decât oferă actele de punere în valoare, pentru că duce la declasificarea lui. Volumul maxim îl dă actul de punere în valoare", a mai precizat directorull Romsilva.

 

×
Subiecte în articol: romsilva