x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie S-a deschis cel mai mare târg agricol din România. Participă 130 de firme din 12 țări

S-a deschis cel mai mare târg agricol din România. Participă 130 de firme din 12 țări

27 Oct 2021   •   12:56
S-a deschis cel mai mare târg agricol din România. Participă 130 de firme din 12 țări

Târgul internațional de produse și echipamente agricole INDAGRA 2021 se deschide, astăzi, la Romexpo. Acesta se va desfășura până pe 31 octombrie.

Produse şi echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei sunt prezentate în pavilionul B1 al Centrului Expoziţional Romexpo şi pe platformele exterioare.

Participă 130 de firme din 12 ţări care îşi expun cele mai noi produse,  soluţii şi servicii pe o suprafaţă de 12.600 mp. 25% dintre expozați sunt  din străinătate. Vor fi prezentate inovaţiile din domeniul agricol din Belgia, Bulgaria, Federaţia Rusă, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Polonia, România, Serbia, Turcia, Ungaria, Rusia.

Vor fi saloane tematice: Salonul de Agricultură, material săditor, seminţe, îngrăşăminte pentru agricultură, echipamente pentru viticultură; sisteme irigaţii şi echipamente; sere şi solarii; maşini, utilaje, echipamente agricole; silozuri, participări de grup, bănci, Salonul de Zootehnie utilaje şi echipamente pentru zootehnie, Indagra - Food materii prime şi produse alimentare, Salonul de utilaje agricole, utilaje agricole mari, echipamente pentru irigaţii, echipamente zootehnice, seminţe, bulbi, pomi fructiferi, flori.

Târgul va fi deschis zilnic între orele 9:00 - 18:00 iar pe 31 octombrie 2021, între 9:00 - 16:00.

Accesul în Centrul Expoziţional ROMEXPO se va face în baza unor proceduri de triere epidemiologică, cu respectarea legislaţia în vigoare. 

×
Subiecte în articol: INDAGRA