Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a afirmat că nu are obiecţii la planurile de a transforma Mecanismul European de Stabilitate (ESM) - fondul de salvare al zonei euro - într-un Fond Monetar European.
În decembrie, Comisia Europeană a propus statelor membre să înfiinţeze în 2019 un Fond Monetar European (FME), având la bază cadrul juridic al Uniunii şi structura deja consacrată a Mecanismului European de Stabilitate. În ultimii ani, ESM a jucat un rol decisiv în garantarea stabilităţii zonei euro, ajutând statele membre să îşi recapete sau să îşi menţină accesul pe pieţele obligaţiunilor suverane. FME ar urma să se bazeze pe arhitectura actuală a ESM, menţinând, în esenţă, structurile financiare şi instituţionale actuale ale ESM, inclusiv în ceea ce priveşte rolul jucat de parlamentele naţionale. Astfel, acesta ar continua să sprijine statele membre din zona euro care se confruntă cu dificultăţi financiare.
Ideea unui Fond Monetar European, avansată deja în repetate rânduri în trecut, se bucură de sprijinul marilor capitale europene, inclusiv Franţa şi Germania. ''De ce nu'', a spus Lagarde într-un interviu acordat publicaţiei elveţiene Tages-Anzeiger.
''Criza prin care a trecut zona euro a arătat că este nevoie de un sistem de gestionare a crizelor care să fie independent, capabil să acţioneze rapid şi să respecte strict reglementările. Cum se numeşte acest mecanism are mai puţină importanţă. Dacă cineva vrea să-l numească Fond Monetar European, atunci vă rog'', a afirmat şeful FMI.
Oficialul a respins, de asemenea, sugestia că rolul FMI a fost uzurpat într-o regiune în care în ultimii ani a fost implicat în acordarea de asistenţă financiară către Portugalia, Irlanda, Cipru şi Grecia, deseori în schimbul supervizării şi adoptării unor reforme dureroase, relateaza agerpres.
''Nu lucrăm pentru o regiune ci pentru 189 de ţări. Între acestea sunt incluse şi statele din zona euro. Şi dacă împreună decid ca sunt implicate şi alte mecanisme de criză, cum ar fi ESM, este în regulă'', a declarat Lagarde.