x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Situație dramatică pentru români. 80% din locuințe nu sunt asigurate în caz de calamități naturale

Situație dramatică pentru români. 80% din locuințe nu sunt asigurate în caz de calamități naturale

04 Noi 2020   •   14:46
Situație dramatică pentru români. 80% din locuințe nu sunt asigurate în caz de calamități naturale

Românii nu vor să-și facă asigurări pentru dezastre naturale. Doar 20% dintre acestea sunt asigurate în caz de cutremure sau inundații, respectiv 1,7 milioane de locuințe, în timp ce 7,4 milioane pot suferi pagube importante dacă se întâmplă o calamitate. 

"Legea noastră, din păcate, funcţionează în baza unui parteneriat public - privat şi aici trebuie să vă spun cu oarecare tristeţe că acest parteneriat nu a funcţionat niciodată, de zece ani. În ciuda eforturilor pe care noi le-am făcut de-a lungul acestor zece ani, faptul că celălalt partener, respectiv statul, nu a acordat atenţie acestui aspect, ne-a condus ca, în momentul de faţă să avem asigurate în România doar una din cinci locuinţe împotriva dezastrelor naturale.

Din 9,1 milioane de locuinţe câte există în România în momentul de faţă, doar 1,7 milioane sunt asigurate, deci 7,4 milioane de locuinţe sunt vulnerabile în faţa oricărui eveniment major", a explicat Nicoleta Radu, CEO al PAID România.

Situația este cu atât mai gravă cu cât în cazul unui cutremur sau inundații de proporții lucrurile se întâmplă foarte repede și nu se pot lua decizii din timp pentru a evita o catastrofă.

"Trebuie să ştim că un cutremur nu se poate gestiona ca pandemia. Diferenţa dintre pandemie şi cutremur este că în pandemie avem timp să luăm decizii, să găsim soluţii. Într-un cutremur trebuie să fim pregătiţi. Dacă nu suntem pregătiţi situaţia va fi dramatică. Nu pot să nu atrag încă o dată atenţia tuturor autorităţilor centrale şi locale şi să le spun că, în ciuda dificultăţilor pe care le traversează acum, statisticile ne spun că un cutremur de nivelul celui din 1977 se poate întâmpla oricând", a mai afirmat aceasta.
 

×