x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Subventii pentru pescari si motorina pentru fermieri

Subventii pentru pescari si motorina pentru fermieri

19 Ian 2005   •   00:00

Producatorii de peste de consum, care administreaza amenajari piscicole, vor beneficia anul acesta de subventii, a anuntat Ministerul Agriculturii (MAPDR).

FLORINA ZAINESCU

Sprijinul financiar de la stat se va acorda pentru productia de peste de consum, din specii cu valoare ridicata, livrata pe piata prin unitatile de comercializare autorizate. Valoarea acestuia va fi de 12.000 lei/kg pentru salaii cu o greutate minima de 1 kg/bucata si pentru somni care au minimum 2 kilograme. In cazul stiucilor, subventia este ceva mai mica - 10.000 lei/kg, daca pestele are minimum un kilogram. Pentru speciile de sturioni cu o greutate minima de 2 kg/bucata, sprijinul financiar se ridica la 40.000 lei/kg. Pentru a primi acesti bani, un producator trebuie sa livreze pe piata o cantitate de cel putin 100 kilograme de peste dintr-una din aceste specii. Aceste subventii sunt stipulate intr-un proiect de hotarare de Guvern, aflat in circuitul de avizare.

MOTORINA. In plus, MAPDR intentioneaza sa acorde subventii in valoare de 5.000 de lei pe litru pentru achizitia de motorina destinata lucrarilor agricole, fondurile totale urmand sa fie de circa 4.000 de miliarde de lei. "Guvernul va elabora o hotarare chiar in aceasta saptamana. Am propus ca nivelul de 5.000 de lei pe litrul de motorina sa fie sustinut din bugetul statului", a declarat Gheorghe Flutur, ministrul Agriculturii. El a apreciat ca temperaturile relativ ridicate din aceasta perioada a anului fac posibila inceperea primelor insamantari chiar din luna februarie, astfel ca decizia trebuie adoptata rapid. "Vrem sa-i dam drumul in ianuarie, pentru ca in februarie banii sa ajunga deja la agricultori", a precizat Flutur.

Fondurile necesare acordarii acestei subventii s-ar putea obtine prin redistribuirea unor sume alocate altor sectoare.

O posibila solutie in acest sens ar fi si apelarea la o parte din fondurile pentru subventia de un milion de lei la hectar, care ar trebui sa fie platita producatorilor agricoli in perioada urmatoare, a spus Flutur. Ministerul are in vedere, pentru perioada viitoare, acordarea de subventii si pentru ingrasaminte si seminte.

×
Subiecte în articol: economic