Preţul mic al porumbului din acest an, este posibil să conducă la scăderea suprafeţei ce va fi cultivată în 2009 cu circa 30%, crede preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din Romînia, Viorel Matei.
Preţul mic al porumbului din acest an, este posibil să conducă la scăderea suprafeţei ce va fi cultivată în 2009 cu circa 30%, crede preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din Romînia (FNPAR), Viorel Matei. "Un kilogram de porumb se vinde cu pînă la 0,4 lei pe kilogram, în timp ce anul trecut se vindea la un preţ dublu. Preţul nu va mai creşte pentru că în toate ţările Uniunii Europene producţia este una ridicată", a precizat reprezentantul FNPAR. Acesta a atras atenţia asupra posibilităţii ca suprafaţa necultivată a Romîniei să crească anul viitor de la trei milioane de hectare la 3,7 milioane de hectare din cauza creşterii preţurilor la îngrăşăminte şi din lipsa posibilităţii contractării creditelor. "Cultivatorii de porumb s-au confruntat în acest an cu creşterea costului de producţie, ţinînd cont de creşterea preţului îngrăşămintelor chimice, cu 80% şi a motorinei cu 40%, urmate fiind de inflamarea preţului petrolului. Fără o reacţie rapidă, interesul agricultorilor faţă de această cultură va scădea, ceea ce va duce la creşterea importului de porumb din state terţe şi ca atare, subvenţionarea şi stimularea agricultorilor din afara Europei”.
Citește pe Antena3.ro