Supermarketurile vor fi obligate să afişeze preţurile cu trei luni înainte şi după scăderea TVA la 19%, potrivit ministrului de Finanţe, Orlando Teodorovici. Astfel, se vor evita situaţiile în care preţul să fie crescut artificial, înainte de reducerea TVA.
„Ne gândim să fim mai fermi în această direcţie, şi anume chiar să impunem supermarketurilor afişarea preţurilor cu trei luni înainte de reducere şi trei luni după, pentru a se vedea exact care a fost preţul produselor„, a afirmat ministrul Teodorovici.
O astfel de obligaţie va ajuta cetăţeanul să vadă cum evoluează preţul, a mai completat ministrul.
Citește pe Antena3.ro