Tractorul Brasov ar putea fi privatizata inainte de Craciun, uzina fiind considerata de compania indiana Mahindra & Mahindra "capul de pod al Indiei in piata europeana".
New Delhi, India
Privatizarea Tractorul Brasov ar putea fi semnata inainte de Craciun. Achizitia societatii brasovene face parte din strategia Mahindra&Mahindra de a deveni lider mondial in productia de utilaje
agricole, spune Arun Nanda, directorul executiv al societatii indiene, intr-un interviu acordat in exclusivitate pentru Jurnalul National.
Jurnalul National: Domnule Arun Nanda, compania pe care o reprezentati negociaza preluarea Tractorul Brasov. Cine este de fapt Mahindra & Mahindra?
Arun Nanda: Suntem cel de-al treilea producator mondial de tractoare ca numar de unitati produse. Scopul nostru este acela de a deveni si mai puternici pe piata globala. Primul venture a fost in Statele Unite, am construit o fabrica langa Houston, in Texas, acum mai avem una in Atlanta Georgia si acoperim aproape trei patrimi din SUA. Am cumparat de curand o fabrica in China, prin privatizare si in nici jumatate de an am reusit sa dubam productivitatea. Urmatoarea pe lista ar fi Tractorul Brasov - companie de care suntem extrem de interesati. Credem ca acolo exista un potential imens. Sigur trebuie lucrat mult la politica de marketing, la capitolul tehnologie si la modernizare. In final credem ca Tractorul Brasov poate deveni baza de operatiuni pentru Mahindra&Mahindra in Europa de Est si mai tarziu in UE.
Exporturi
Vorbiti numai de Europa de Est, Turcia si Africa. Tractoarele produse in Romania ar mai putea avea si alte destinatii, cum ar fi India?
Sigur, intentionam sa aducem tractoarele produse in Romania si in India, dar prioritatea noastra este piata romaneasca. Speranta noastra este ca agricultura Romaniei sa creasca, si prin urmare fermierii romani sa mareasca cererea de tractoare si in general de utilaje agricole. Si de aici incolo speram sa aducem Tractorul Brasov la nivelul la care era acum multi ani. In tari ca Turcia si Pakistan tractoarele romanesti au o lunga traditie. Vrem sa aducem inapoi acesti clienti si in ultima instanta tractoarele produse la Brasov sa ajunga si in Statele Unite..
Uzina produce acum in jur de 5.000 de tractoare pe an. La cat estimati ca veti creste productia?
Nu pot face o estimare. Suntem in curs de analizare a fabricii in detaliu. Ceea ce pot da ca sigur este ca vom readuce Tractorul in pozitia fruntasa in care a fost si chiar sa depasim acea perioada.
Șefa partidului lui Călin Georgescu, reacție violentă în fața jurnaliștilor, în prima zi în Parlament
Citește pe Antena3.ro
Disponibilizari
Una dintre problemele Tractorul este cea a personalului. Ce va face Mahindra cu personalul excedentar?
In ceea ce priveste oamenii, noi am fost foarte transparenti cu sindicatele, nu avem idei fixe. Vom face un studiu pentru ca sa vedem ce se poate face in acest sens. Vestea buna este ca nu vom veni la Tractorul pentru o perioada scurta de timp. Si chiar daca intr-o prima etapa vor fi disponibilizari, pe masura ce afacerea se va dezvolta, o mare parte dintre cei dati afara vor veni inapoi sa lucreze pentru noi. Deci daca in 5-7 ani vom ajunge sa producem 7.000 sau 10.000 de tractoare pe an, evident ca vom avea nevoie de oameni.
O alta problema la Tractorul sunt datoriile care nu vor mai fi sterse. Ce veti face cu ele?
Nu pot comenta la acest moment aceasta problema, suntem in negocieri cu Guvernul, intrucat ceva trebuie facut in aceasta privinta. Va trebui sa trecem desigur de Consiliul Concurentei, de reglementari interne sau poate chiar ale UE. In orice caz, orice vom face va fi in litera legii.
Asta inseamna ca veti prelua datoriile de la Tractorul?
Nu comentez intrucat problema este inca in discutie, purtam negocieri cu AVAS pe aceasta tema.
Landini promitea investitii de 45 de milioane de dolari. Ce va face Mahindra?
Nu am acum cifrele exacte, de altfel nici nu cred ca ele sunt atat de importante. Si chiar daca ar fi, ceea ce pot sa va spun este ca va fi destul de diferit de ceea ce am anuntat in oferta. Credem insa in urmatorul lucru: promisiuni mici si realizari mari. Cu alte cuvinte va pot asigura ca cifrele date deja in oferta vor fi mult mai mari in realitate. Vom investi mult mai mult. O data ce vom semna intelegerea si ne vom lua angajamentul sa punem Tractorul pe roti vom face totul sa transformam aceasta companie intr-una rentabila.
Reglementari UE
Legat de subventii - potrivit reglementarilor Uniunii Europene - nu veti mai beneficia de asa ceva. Ce veti face?
Nu cunosc foarte bine aceasta problema. Ceea ce va pot spune este ca si in cazul Poloniei, acum cativa ani, se intampla la fel. Subventiile acordate agicultorilor vor merge in continuare.
Indirect insa veti beneficia si dvs de eleâ¦
Sigur ca da, insa cred ca aici Guvernul de la Bucuresti va trebui sa gasesca o solutie, intrucat in Polonia subventiile sunt in continuare acordate. Deci subventiile in agricultura sunt necesare oriunde.
Mahindra a ratat acum cateva luni preluarea unei companii producatoare de utilaje agricole. Cat de important este Tractorul Brasov pentru Mahindra in aceste conditii?
Extrem de important. Am investit multi bani si mult timp pentru a prelua aceasta companie. Este de fapt capul de pod al Indiei in piata europeana. Nu ne jucam de loc cu aceasta afacere. E un element cheie in strategia Mahindra. Intr-adevar, am fost la un pas de a prelua compania Finlandeza Vaultra. Am ratat afacerea la mustata. Asa ca vedeti, nu ne putem permite sa ratam si Tractorul. E mai presus de toate si o chestiune de imagine a companiei Mahindra. Vrem sa devenim cel mai mare producator de tractoare din lume si Tractorul Brasov este o parte din aceasta strategie.
Contractul de privatizare a societatii Tractorul Brasov va fi semnat pana la finele anului, ne-a declarat Codrut Seres, ministrul Economiei si Comertului, aflat in vizita in India.
"Undeva la mijlocul lunii decembrie totul va fi gata. Cei de la Mahindra sunt foarte hotarati si lucrurile vor merge foarte repede. Dupa ce am discutat cu ei cred ca pana la finele anului putem vorbi in fine de o privatizare reusita", considera Seres.
Acesta a adaugat "faptul ca o campanie atat de serioasa ca Mahindra s-a hotarat sa vina sa investeasca inseamna foarte mult pentru Tractorul Brasov, e cel mai important lucru. Pe de alta parte cei de la Mahindra vor sa aplice o politica de marketing si comerciala, sa dezvolte pietele traditionale dar si sa castige noi piete, cu alte cuvinte sa introduca noi produse pe piata. Asta inseamna noi locuri de munca, dezvoltare, taxe platite catre stat".
OPTIMISM. Seres nu crede ca sunt motive pentru ca negocierile cu AVAS, aflate intr-un stadiu avansat, sa esueze. "Este o chestiune de negociere. Am incredere in AVAS in ceea ce priveste filizarea tranzactiei. Daca o companie ca Mahindra cumpara Tractorul sunt sigur ca nu-l va transforma in parc industrial, nu va vine terenurile ci va construi acolo tractorare", a concluzionat Seres.
Laszlo Gyerko, vicepresedintele pe probleme de privatizare al Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) continua negocierile cu firma Mahindra & Mahindra din India privind clauzele din contractul de privatizare a societatii Tractorul Brasov. "Unele clauze discutate cu partea indiana exced atributiile AVAS sau necesita implicarea unor alte institutii si autoritati publice. Este vorba de subventiile pe care trebuie sa le acorde statul societatii Tractorul. Noi speram ca pana la sfarsitul acestei saptamani sa terminam negocierile", ne-a explicat Mioara Iordache, director comunicare AVAS. Mai mult, Apostu Gheorghe, liderul sindical de la Tractorul, ne-a declarat ca saptamana aceasta va avea intalnire atat cu premierul Calin Popescu Tariceanu, cat si cu reprezentantii firmei indiene pentru a discuta partea sociala.
ULTIMA SANSA. Societatea trebuie privatizata pana la finele anului, conform memorandumului suplimentar de politici economice si financiare convenit cu FMI, in caz contrar firma urmand sa fie lichidata. Societatea Tractorul a fost scoasa la vanzare de patru ori in ultimii cinci ani. (Christian Silva, Elena Stan)
Ultimul pas: negocieri pe subventii
INTALNIRE. Arun Nanda a discutat cu ministrul Codrut Seres despre Tractorul Brasov
|