x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie TVA 5% pentru alimente

TVA 5% pentru alimente

de Aniela Nine    |    07 Feb 2008   •   00:00
TVA 5% pentru alimente
Sursa foto: Jurnalul foto/

Senatorii au adoptat ieri o iniţiativă legislativă care prevede reducerea la 5% a TVA la alimentele de bază – pâine, carne, lapte, ulei vegetal şi zahăr. Legea va fi adoptată doar dacă trece de Camera Deputaţilor.

Senatorii au adoptat ieri o iniţiativă legislativă care prevede reducerea la 5% a TVA la alimentele de bază – pâine, carne, lapte, ulei vegetal şi zahăr. Legea va fi adoptată doar dacă trece de Camera Deputaţilor.

Senatul a adoptat ieri, în ca­litate de primă cameră sesizată, o iniţiativă legis­lativă a PSD, care prevede reducerea TVA la 5% la produsele alimentare de bază: pâine, lapte, carne, ulei vegetal şi zahăr. Iniţiatorii au prevăzut mă­suri pentru reducerea înca­sărilor bugetare: majorarea nivelului accizelor pentru produsele de lux sau dău­nă­toare sănătăţii. Astfel, ar urma să fie crescut cu 50% nivelul accizelor pentru iahturi şi alte ambarcaţiuni de agrement, avioane şi elicoptere pentru uz privat. De asemenea, se propune creşterea accizelor la confecţiile din blănuri naturale (60%), arme şi arme de vânătoare, altele decât cele militare (60%), articole din cristal (55%), bijuterii din aur şi platină (25%), produse de parfumerie, dar şi la ţigarete sau tutun de fumat.

 

DEFICITE. Propunerea nu a fost susţinută de Guvern, deoarece aplicarea acestei măsuri ar duce la pierderi de 200 de milioane de lei la buget. “Ministerul Finanţelor va fi abilitat, dacă iniţiativa este promulgată, să o atace la Curtea Constituţională‘‘, a afirmat premierul Călin Popescu Tăriceanu. El a arătat că efectele unei reduceri a TVA la produsele alimentare vor fi extrem de grave, prin diminuarea încasărilor din TVA şi favorizarea corupţiei la nivelul administraţiei, în timp ce preţurile nu vor scădea decât pentru câteva luni.

 

CAPITAL ELECTORAL. Referindu-se la proiectul PSD aprobat de Senat, preşedintele Partidului Conservator, Daniela Popa, a declarat că, “dacă PSD îşi dorea neapărat reducerea TVA la alimente, putea susţine iniţiativa PC, care se afla deja de anul trecut la votul final la Camera Deputaţilor. În aceste condiţii, nu se poate spune decât că, deşi salutară, iniţiativa PSD denotă mai mult interesul electoral decât interesul pentru a ajuta oamenii‘‘.

 

Ieftiniri

Reprezentanţii patronatelor afirmă că reducerea TVA la 5% ar fi urmată de scăderea preţurilor la alimente, însă rămân sceptici în privinţa aprobării acestei propuneri, întrucât şi alte iniţiative de acest fel au trecut de Senat, dar nu şi de Camera Deputaţilor. “Un 5% ar fi foarte benefic, ne-am apropia de un TVA european şi ar duce la o menţinere, chiar la o scădere a preţurilor”, a declarat Sorin Minea, preşedintele federaţiei Romalimenta, care reuneşte patronate din industria alimentară. Producătorii de pâine spun, de asemenea, că redu­cerea TVA până la 5% ar determina reducerea preţurilor. Anul trecut, uleiul s-a scumpit cu 44,1%, pâinea cu 13,27%. Singurele reduceri de preţ au fost consemnate la carnea de porc (_2,52%) şi ouă (_1,15%).

aniela.nine@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: economic