x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Viktor Zubkov: Rusia nu se opune proiectului Nabucco pentru că nu este un concurent pentru South Stream

Viktor Zubkov: Rusia nu se opune proiectului Nabucco pentru că nu este un concurent pentru South Stream

de Ovidiu Ciutescu    |    26 Ian 2009   •   00:00
Viktor Zubkov: Rusia nu se opune proiectului Nabucco pentru că nu este un concurent pentru South Stream

Rusia nu consideră proiectul Nabucco un concurent pentru Nord Stream şi South Stream, astfel că nu se opune realizării lui, dar susţine că acesta riscă să devină un "monument al ambiţiilor şi deciziilor pripite" dacă nu are resurse garantate, a declarat, la Budapesta - prim-vicepremierul rus Viktor Zubkov, după o reuniune a comisiei mixte ruso-ungare pentru cooperare economică, arată rian.ru.



Gazoductul South Stream va servi obiectivele securităţii energetice ale Ungariei, iar raporturile de parteneriat energetic fiabil, care s-au instaurat între Ungaria şi Rusia de câteva decenii, trebuie continuate, a estimat ministrul ungar al finanţelor, Janos Veres, după aceeaşi reuniune. Negocierile de la Budapesta s-au referit şi la criza gazelor care a izbucnit la începutul lunii ianuarie, a amintit, la rândul său, copreşedintele rus al Comisiei, prim-vicepremierul Viktor Zubkov. "Faptul că gazele ruseşti destinate Europei tranzitează în procent de 80% teritoriul ucrainean face din Ucraina un monopol şi ne permite să afirmăm că fluxul gazelor spre Europa trebuie diversificat. În pofida tuturor riscurilor - tehnice sau legate de terorism - gazoductele Nord Stream, South Stream, Nabucco trebuie construite", a adăugat Zubkov, citat de Agerpres.

Prim -vicepremierul rus a dat garanţii că ţara sa nu se opune proiectelor alternative. "Trebuie ca toate cele trei gazoducte să aibă resurse garantate. Pentru South Stream şi Nord Stream, Rusia deţine sursele de gaze necesare, între care zăcămintele de la Shtokman şi Iamal, care permit producerea a mii de miliarde de metri cubi de gaze pentru Europa", a afirmat prim-vicepremierul rus. El a subliniat că Moscova nu consideră Nabucco un proiect concurent: "Noi avem resurse, o piaţă în Europa şi experienţă în realizarea proiectelor complicate pe plan tehnic". Nabucco, însă, riscă să devină un "bun monument al ambiţiilor şi deciziilor pripite".

×
Subiecte în articol: economic stream