Fondul Monetar Internaţional a aprobat vineri Raportul de evaluare realizat de misiunea pentru acordarea tranşelor a treia şi a patra din împrumut. Astfel, 2,3 miliarde de euro sosesc până marţi în România, din care jumătate sunt viraţi la bugetul de stat, iar cealaltă jumătate merg la BNR. Conducerea FMI a recomandat disciplină fiscală şi reducerea arieratelor, precum şi o inflaţie de maximum 4,5% pentru 2010.
În contul Băncii Naţionale a României intră până marţi 1,15 miliarde de euro pentru consolidarea rezervei valutare, iar alte 1,15 miliarde de euro se duc la Ministerul de Finanţe pentru echilibrarea deficitului bugetar. Cele 2,3 miliarde de euro reprezintă tranşele a treia şi a patra din împrumut. Tranşa a treia, în valoare de 1,5 miliarde de euro, ar fi trebuit să fie livrată încă din decembrie anul trecut, dar a fost amânată din cauza crizei politice generată de alegerile prezidenţiale.
România a tras anul trecut 6,8 miliarde de euro de la FMI, la care se adaugă şi cele 2,3 miliarde de euro care vor sosi marţi. Astfel, până acum au intrat în ţară 9,1 miliarde de euro din totalul de 12,95 miliarde de euro cât totalizează acordul de finanţare cu FMI. Din aceşti bani, la Ministerul de Finanţe au ajuns 4,5 miliarde de euro, din care s-au plătit pensiile şi salariile, iar la BNR au intrat 4,6 miliarde de euro de la începutul acordului şi până acum. O dată cu intrarea în ţară a banilor, perioada grea pentru asigurarea finanţării României a trecut. Mesajul că FMI ne-a acordat două tranşe cumulate va fi benefic pentru emisiunea de eurobonduri pe care Ministerul de Finanţe o va organiza în primul trimestru al acestui an.
DISCIPLINĂ FISCALĂ
Conducerea FMI a decis să ne dea banii, însă ne-a făcut şi o serie de recomandări, a declarat Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI. "Un prim mesaj este cel legat de politica fiscală, în special pe continuarea reformelor structurale, respectiv pe aprobarea de Parlament a legii responsabilităţii fiscale, a legii pensiilor, a legii privind comunităţile locale", a declarat Tănăsescu. El a mai precizat că un al doilea tip de probleme abordate de membrii Boardului a fost cel legat de arierate, pentru care România a cerut încă o derogare. "Prin măsurile care au fost luate, există posibilitatea ca în trimestrele următoare volumul arieratelor să aibă o tendinţă descrescătoare accentuată, ceea ce va duce la o consolidare fiscală sporită. În al treilea rând, în ceea ce priveşte politica monetară, directorii executivi ai FMI au subliniat că Banca Naţională a României a jucat un rol foarte important, că aceasta a fost instituţia de echilibru într-o perioadă de contracţie economică puternică", a mai spus Mihai Tănăsescu. Din cauza presiunilor inflaţioniste care există în momentul de faţă, FMI a recomandat BNR să continue acelaşi tip de politică prudentă, astfel încât la sfârşitul anului 2010, inflaţia să fie în limitele de 3,5%, plus/minus un punct procentual.
Citește pe Antena3.ro