Creşterea eficienţei în muncă ar putea fi realizată prin crearea unui sistem de salarizare care să fie legat direct de productivitate, în contextul în care România se află sub media Uniunii Europene la acest indicator, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu.
"În general, România este un stat în care productivitatea muncii este sub media productivităţii din Uniunea Europenă. Deci, din acest punct de vedere, fiecare dintre noi suntem mai puţin eficienţi decât un cetăţean european. Aici este o poveste care ţine de dezvoltarea tehnologică, o poveste care ţine de calitatea infrastructurii, dar care ţine şi de nivelul de educaţie, obligaţia cu care omul îşi îndeplineşte îndatoririle acolo unde lucrează, de cinstea cu care face acest lucru şi multe, multe altele", a spus Vlădescu pentru Mediafax.
Un sistem de salarizare legat direct de productivitate va determina o presiune pe piaţa muncii, "care va crea emoţii" privind stabilitatea locului de muncă, astfel încât fiecare angajat să depună eforturile necesare, a afirmat ministrul Finanţelor.
Ministrul Finanţelor a adăugat că trebuie găsită o soluţie care să îmbine interesul angajatorului de avea o piaţă a muncii flexibilă cu nevoia de protecţie socială.
"Eu vreau ca acest proces să demareze. Despre modificarea Codului muncii s-a discutat de foarte mult ori. Nu este încă un subiect pe care Guvernul să-l abordeze şi nu cred că este astăzi un subiect de actualitate. Despre legea salarizării unice, a intrat în vigoare luna aceasta. Haideţi să vedem cum funcţionează şi să vedem dacă trebuie îmbunătăţită", a mai afirmat Vlădescu. (V.A.)
Citește pe Antena3.ro