Vicepreşedintele Senatului, Dan Voiculescu, i-a trimis ieri o scrisoare deschisă preşedintelui Traian Băsescu în care, urmare a apariţiei Catalogului Capitaliştilor Români, publicaţie care consemnează nivelul contribuţiilor antreprenorilor români la bugetul de stat, dă asigurări că familia sa va plăti în continuare contribuţiile la stat, estimate la 20 de milioane de euro anual, dar, pentru ca aceste contribuţii să aibă efecte benefice pentru români, ar trebui ca preşedintele să ajute la reducerea dezastrelor economice şi sociale. „Conform unei analize bazate pe cifre oficiale, familia Voiculescu a contribuit în ultimii 3 ani cu peste 60 de milioane de euro la bugetul de stat, iar suma primelor 30 de contribuţii ale capitalului românesc la buget depăşeşte un miliard de euro. Este o sumă semnificativă, care ar putea susţine creştererea salariilor din sectorul bugetar la nivelul din iunie 2009. Ştiu, este insuficient pentru a acoperi întregul dezastru economic şi social pe care îl prezidaţi. Familia Voiculescu se va strădui, în continuare, să rămână cel mai mare contribuitor român privat la bugetul de stat, cu o medie de peste 20 de milioane de euro anual. Însă, pentru ca acest efort să se resimtă benefic în viaţa românilor, ar ajuta ca şi dumneavoastră să mai reduceţi rata dezastrelor economice şi sociale. Acceptaţi să faceţi acest efort? Nu pentru moguli, ci pentru ţară! (pentru că, nu-i aşa, ţara este unica dumneavoastră grijă)”, se arată în scrisoarea semnată de Dan Voiculescu.