x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Vouchere pentru o categorie de români. Cine sunt beneficiarii

Vouchere pentru o categorie de români. Cine sunt beneficiarii

de Redacția Jurnalul    |    14 Noi 2023   •   13:15
Vouchere pentru o categorie de români. Cine sunt beneficiarii

O anumită categorie de români ar putea beneficia de vouchere în valoare de 1.000 de lei pentru o perioadă de 5 ani.

Guvernul oferă astfel sprijin micilor crescători de porci. Aceștia vor primi tichete, în valoare de 200 de euro fiecare, pentru o perioadă de 5 ani, pentru a renunța la creșterea animalelor din cauza restricțiilor impuse pentru stoparea pestei porcine. 

Voucherele vor fi emise de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) în sprijinul micilor crescători care se văd nevoiți să renunțe la creșterea porcilor în gospodărie din cauza focarelor de pestă porcină africană. În prezent, propunerea se află în stadiul de inițiativă legislativă, depusă în Parlament de către Florian-Emil Dumitru, vicepreședinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, potrivit Agrointel, citat de dcnews.ro.

Deputatul spune că propunerea legislativă are scopul de a completa Legea Porcului, oferind sprijin micilor crescători înregistrați în Registrul Agricol care doresc să renunțe la creșterea porcilor din cauza restricțiilor impuse de pesta porcină și care se află în proximitatea unor ferme comerciale de creștere a porcilor, la o distanță de până la 10 km.

Conform inițiativei, acești mici producători ar avea dreptul la vouchere în valoare de 1.000 de lei, emise de ANSVSA, pe o perioadă de 5 ani.

„Am discuții cu colegii pentru a face un proiect de lege separat ca să vină cumva sprijin la Legea Porcului. Vreau să facem în felul următor: în raza de 10 km unde avem ferme comerciale și unde avem crescători înscriși în registrul agricol cu porci și care vor să abandoneze creșterea porcilor, timp de 5 ani de zile să primească vouchere de la ANSVSA în valoare de 200 de euro pe care să îl tranzacționeze de Crăciun la ferma comercială și să își păstreze tradiția, să primească acel porc”, afirmă Emil Dumitru, potrivit romaniatv.net.

×