Jurnalul bursier. Investiția în obligațiuni guvernamentale – oportunitate și risc

Pentru a putea compara diferitele oportunități, investitorii au nevoie de un instrument de măsură universal valabil. Teoria financiară definește acest instrument că fiind rata dobânzii fără risc, iar aceasta este dată de randamentul oferit de obligațiunile emise de către autoritatea guvernamentală, având aceeași maturitate și fiind denominate în aceeași monedă ca și opotunităţile investiționale analizate.

În România, obligațiunile guvernamentale sunt emise de către Ministerul Finanțelor Publice, iar resursele obținute de către statul român prin intermediul acestora sunt destinate finanțării deficitului bugetar. Statul român are programe lunare de emisiuni de astfel de obligațiuni pe diferite maturități, atât pe piața locală (în RON), cât și pe piețele internaționale (în EUR sau USD). Dacă pe piețele internaționale cei care cumpără astfel de instrumente sunt investitorii instituționali, pe piața locală, statul român emite obligațiuni pe piața primară, unde acestea sunt cumpărate de către băncile din România. Ulterior, acestea fie le pot deține până la maturitate, fie le pot vinde clienților lor, investitori instituționali sau clienți individuali, pe așa-numită piață secundară. Recent, statul român a reînceput practica emisiunii de obligațiuni guvernamentale dedicate investitorilor de retail, aceștia având astfel acces direct la acestea.

Conceptual, aceste instrumente sunt definite că fiind fără risc datorită faptului că, în general, este de așteptat că statele să nu dea faliment, prin urmare riscul de neplată al acestora este considerat minimal. Există totuși alte riscuri la care investitorii în aceste instrumente sunt expuși.

Cel mai vizibil risc este inflația. Randamentele oferite de obligațiunile guvernamentale sunt cunoscute de la data emisiunii, dar evoluția inflației pe perioada deținerii acestora poate fi în cel mai bun caz prognozată. Astfel, dacă randamentele oferite de obligațiunile guvernamentale sunt mai mici decât rata inflației, investitorii obțin rate de randament real negative. Ținând cont de faptul că, în general, investitorii individuali au acces în special la obligațiuni guvernamentale pe termene medii (2-5 ani), riscul dobânzilor real negative pe perioade parțiale de deținere a acestora este cât se poate de probabil.

Un alt risc este cel de lichiditate, investitorii individuali fiind, cel puțin pentru emisiunile Ministerului Finanțelor Publice adresate în prezent investitorilor de retail, obligaţi să le deţină până la maturitate. În principiu, în prezent nu există o alternativă pentru lichidizarea mai rapidă a acestor instrumente. Bineînțeles, o soluție foarte simplă pentru acest risc ar fi listarea acestor instrumente pe bursa locală. Totuși, trebuie menţionat faptul că, într-un astfel de scenariu, prețul la care investitorii și-ar putea vinde obligațiunile deținute ar fi cel de piață, dat de cererea și oferta pentru astfel de instrumente la momentul respectiv. Nimic nu poate garanta că, la un moment dat, în funcție de nivelul dobânzilor în piață la momentul vânzării, prețul la cumpărare oferit pentru aceste instrumente nu ar putea fi mai mic decât cel la care acestea au fost subscrise inițial. Astfel, investitorii ar putea înregistra pierderi din deținerea acestor instrumente, caz în care noțiunea de randament fără risc și-ar pierde sensul.

Un al treilea risc, derivat din riscul de lichiditate, este cel de oportunitate, și se referă la alte oferte investiționale ce pot apărea în piață pe perioada de deținere a acestor instrumente, cu posibilitatea obținerii unui randament mai mare, dar la care investitorii nu ar putea avea acces. Cu titlu, de exemplu, să zicem că un investitor achiziționează în 2019 emisiuni guvernamentale cu un randament de 5% anual și cu maturitate în 2024. În cazul în care în 2020 statul român va fi nevoit de condițiile pieței să ofere o emisiune de obligațiuni guvernamentale la un randament de 5,5% anual și maturitate în 2023, investitorul ar pierde această oportunitate mai bună, având resursele financiare blocate în prima emisiune achiziționată.

În final, există și riscul că la un moment dat statul român să marcheze și scăderile ratingului de țară din partea agențiilor internaționale de profil. Așa cum evoluțiile pozitive ale acestui rating (și aici ne referim la anul 2013) au avut un pronunțat efect pozitiv asupra obligațiunilor guvernamentale românești, potențiale scăderi ale ratingului de țară cu certitudine vor avea un impact negativ asupra valorii obligațiunilor emise de Ministerul Finanțelor Publice.

Aceste riscuri sunt luate întotdeauna în calcul de Certinvest în procesul de consiliere a clienților săi. În final, statul român este doar un alt emitent de obligațiuni pe piața de capital locală, supus aceleiași concurenţe în atragerea de finanțare ca și ceilalți emitenți. Obligațiunile guvernamentale sunt doar o clasă de active accesibilă investitorilor individuali, fie prin investiție directă, fie prin intermediul investițiilor în fonduri mutuale, care uneori este atractivă, alteori mai puțin atractivă.

Cosmin Mizof, CFA - ExpertCertinvest