Raiffeisen Bank este pregătită să facă o ofertă pentru achiziţionarea băncii ungare de stat Budapest Bank, a confirmat purtătorul de cuvânt al al grupului bancar austriac, Ingrid Krenn-Ditz, pentru ziarul de afaceri Világgazdaság, informează site-ul bbj.hu.
"Credem că strategia urmată până acum de Budapest Bank şi portofoliul său existent pot întări semnificativ îndeplinirea obiectivelor noastre ca o alternativă la creşterea organică. Raiffeisen vrea să-şi extindă activitatea de creditare a afacerilor cu clienţi din retail, întreprinderi mici şi mijlocii, în special agribusiness", a explicat Krenn-Ditz.
Világgazdaság a informat că grupul belgian KBC, care deţine în Ungaria K&H Bank, anunţase anterior că ia în considerare să facă o ofertă pentru Budapest Bank dacă va fi scoasă la vânzare.
József Vida, preşedintele băncii Takarékbank, a afirmat recent că este interesat de Budapest Bank, dacă se iveşte posibilitatea.
În ianuarie, premierul Viktor Orban a cerut Guvernului să negocieze cu instituţiile financiare care ar putea cumpăra Budapest Bank la un preţ egal sau mai mare decât a plătit statul pentru bancă, conform unui anunţ apărut în Monitorul Oficial de la Budapesta.
Oficialul ungar a cerut ministrului responsabil pentru activele statului să poarte negocieri şi să informeze Executivul în legătură cu rezultatele, până în data de 30 iunie.
În 2015, autorităţile din Ungaria au plătit 700 de milioane de euro pentru achiziţionarea Budapest Bank de la divizia financiară a grupului american General Electric.
Piaţa bancară ungară este suprasaturată şi ar fi suficiente cinci mari bănci universale, a afirmat joi Marton Nagy, adjunctul guvernatorului Băncii Naţionale a Ungariei (NBH), la o conferinţă organizată la Budapesta. Oficialul a cerut băncilor din Ungaria să-şi îmbunătăţească eficienţa, să majoreze creditarea şi să îmbrăţişeze inovaţia.
Băncile ungare ar avea nevoie de sucursale mai puţine, dar mai moderne, şi trebuie să facă progrese în procesul de digitalizare, pentru a se adapta noilor soluţii fintech, a afirmat adjunctul guvernatorului Băncii Naţionale a Ungariei.
Principalele bănci din Ungaria sunt grupul local OTP Bank şi diviziile locale ale băncilor KBC Groep, Erste Group Bank, Raiffeisen, UniCredit şi Intesa SanPaolo.
În România, Raiffeisen Bank este o bancă universală care deserveşte aproximativ două milioane de clienţi persoane fizice, 100.000 IMM-uri şi 5.600 de companii. Reţeaua băncii în România numără 451 de unităţi, peste 1.000 de ATM-uri, aproximativ 19.000 de EPOS-uri şi 189 de MFM (automate multifuncţionale).
AGERPRES