x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Skoda investeste un miliard de euro in India

Skoda investeste un miliard de euro in India

03 Iul 2018   •   06:54
Skoda investeste un miliard de euro in India

In cadrul a proiectului "India 2.0", estimat la un miliard de euro si lansat de firma mamă Volkswagen cu scopul de a revitaliza vânzările pe una dintre pieţele auto cu cel mai rapid ritm de creştere, grupul ceh Skoda intenţionează să producă in India un SUV de mărime medie,

 

Expansiunea Skoda vine pe fondul măsurilor de descentralizare adoptate de VW, menite să sporească pe plan global descentralizarea şi responsabilitatea brandurilor sale.

În 2017, vânzările Skoda pe piaţa indiană au urcat cu 30%, datorită cererii solide pentru modelele Skoda Rapid şi Kodiaq.
În schimb, VW este în urma rivalelor Ford şi Toyota în India.

"Datele privind vânzările din acest an arată interesul deosebit al clienţilor faţă de modelele noastre. Dar este adevărat că grupul Volkswagen nu e reuşit în ultimii ani să-şi îndeplinească obiectivele privind vânzările în India", a afirmat directorul general al Skoda, Bernhard Maier. Acesta a adăugat că Volkswagen intenţionează să extindă unităţile de producţie din Aurangabad şi Pune, să înfiinţeze un nou centru de inginerie şi design, pentru a-şi majora până în 2025 cota de piaţă la 5%. În urma acestor investiţii numărul angajaţilor pe piaţa indiană va creşte cu 4-5.000.

Skoda va folosi platforma MQB A0 deţinută de Volkswagen pentru producţia sa de vehicule în India, după ce negocierile de anul trecut cu producătorul auto indian Tata Motors au eşuat. Până în 2020, India ar urma să devină a treia cea mai mare piaţă auto din lume, după China şi SUA. AGERPRES

×