x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Ministerul Finanţelor a atras, luni, 400 milioane lei de la bănci

Ministerul Finanţelor a atras, luni, 400 milioane lei de la bănci

de Redacția Jurnalul    |    27 Ian 2025   •   17:45
Ministerul Finanţelor a atras, luni, 400 milioane lei de la bănci
Sursa foto: Lucian Alecu

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 400 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 123 de luni, la un randament mediu de 7,83% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 400 de milioane de lei, iar băncile au subscris 929,9 milioane de lei.

Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 60 de milioane de lei la randamentul stabilit luni pentru obligaţiuni.

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna ianuarie 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,2 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 570 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma totală, de 5,77 miliarde de lei, este cu 170 milioane de lei mai mare faţă de cea care a fost programată în decembrie 2024, de 5,6 miliarde de lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: ministerul finantelor bănci imprumut