Agenţiile Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS), cele care efectuează plata beneficiilor sociale, au intrat în Revisal, a anunţat ministrul Muncii, Violeta Alexandru.
"Agenţiile Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS), cele care efectuează plata beneficiilor sociale, au intrat în Revisal şi văd informaţia necesară pentru ca serviciile oferite să nu mai pună oamenii pe drumuri, respectiv să fie livrate mai repede. Toate serviciile oferite de AJPIS-uri, pentru care aveau nevoie de date cu privire la contractele de muncă încheiate/în vigoare, se vor derula mai uşor. Urmează simplificarea procedurilor !", a scris pe Facebook, ministrul Muncii.
Luna trecută, Violeta Alexandru arăta că Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) şi Casa Naţională de Pensii vor avea, din ianuarie, acces direct în REVISAL, baza de date cu toţi angajaţii din România, gestionată de Inspecţia Muncii.
"Astăzi am cerut redactarea şi am şi semnat un Ordin pentru ca ANOFM, ANPIS, Casa Naţională de Pensii să aibă, de la 1 ianuarie 2020, acces direct în REVISAL, baza de date cu toţi angajaţii din România gestionată de Inspecţia Muncii. Nu accept ca o persoană care trebuie să primească, la timp, indemnizaţie, pensie, ajutor de şomaj să meargă personal după diferite adeverinţe sau să aştepte ca o instituţie să îi comunice alteia diferite informaţii", scria ministrul Muncii pe pagina sa de Facebook în 11 decembrie 2019.
Toate instituţiile din coordonarea Ministerului Muncii vor lua, pe baza unei parole de acces, datele necesare despre situaţia solicitantului, direct din REVISAL, arată ministrul citat.