x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Vești bune pentru români. Crește ajutorul de pe cardurile sociale

Vești bune pentru români. Crește ajutorul de pe cardurile sociale

de Redacția Jurnalul    |    19 Ian 2024   •   21:30
Vești bune pentru români. Crește ajutorul de pe cardurile sociale
Sursa foto: mfe.gov.ro

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene anunţă că, începând din 2024, persoanele vulnerabile cu venituri nete sub 2.000 lei vor beneficia de cardurile sociale pentru alimente şi mese calde.

Schimbări la cardurile sociale în 2024. Crește plafonul veniturilor pentru cei care primesc alimente şi mese calde

Proiectul de act normativ prevede că, în cazul tichetelor sociale pe suport electronic pentru alimente şi mese calde, sprijinul material va avea o valoare nominală de 250 lei şi se vor acorda o dată la 2 luni în acest an, iar în perioada 2025-2027, sprijinul material va avea o valoare nominală de 125 lei şi se va acorda o dată la 6 luni.

Pentru anul 2024, beneficiarii de tichete sociale pe suport electronic pentru alimente şi mese calde vor fi:

a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

b) persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

c) familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;

d) familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;

e) familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;

f) persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Tichete sociale în perioada 2025-2027

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene precizează că pentru perioada 2025-2027, beneficiarii de tichete sociale pe suport electronic pentru alimente şi mese calde vor fi:

a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, cu vârsta de minim 65 de ani, împlinită la data prelucrării bazelor de date, care beneficiază de indemnizaţie socială;

b) persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

c) familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile Legii nr. 196/2016, cu modificările şi completările ulterioare.

”În anul 2024, sprijinul poate fi utilizat pentru achiziţionarea de produse alimentare şi/sau mese calde. În perioada 2025-2027 poate fi utilizat exclusiv pentru achiziţionarea de hrană preparată, respectiv masă caldă”, mai arată comunicatul oficial. 

Sumele disponibile pe card vor fi valabile 12 luni de la data încărcării lor.

Cine sunt beneficiarii

În plus, în anul 2024 pachetele cu alimente vor fi în cuantum maxim de 125 lei şi se vor acorda o dată la 6 luni. În perioada 2025-2027 pachetele cu alimente vor fi în cuantum maxim de 125 lei şi se vor acorda o dată la 6 luni.

Pentru anul 2024, beneficiarii de pachete de alimente vor fi:

a) familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile Legii nr. 196/2016, cu modificările şi completările ulterioare;

b) membrii familiilor beneficiare de ajutor pentru familia cu copii acordat în baza Legii nr. 196/2016, cu modificările şi completările ulterioare;

c) persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă stabilite în urma anchetelor sociale efectuate la nivelul autorităţilor locale.

Pachete cu alimente în perioada 2025-2027

Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene precizează că pentru perioada 2025-2027, beneficiarii de pachete de alimente vor fi:

a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, cu vârsta de minim 65 de ani, împlinită la data prelucrării bazelor de date, care beneficiază de indemnizaţie socială;

b) persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

c) familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile Legii nr. 196/2016, cu modificările şi completările ulterioare, transmite antena3CNN

×
Subiecte în articol: carduri sociale alimente mese calde