Acesta a mai precizat că "în urma acestui proces de recalculare nicio pensie nu va scădea, iar pensiile care au un cuantum inferior, cu același număr de puncte, vor crește la același nivel ca pensiile care au un cuantum mai mare".
Recalcularea pensiilor se va finaliza până la toamnă.
"Acest proces de evaluare este unul premergător recalculării tuturor dosarelor de pensie aflate în plată, care se va face în baza noii legi a pensiilor privind sistemul public de pensii.
Colegii mei lucrează foarte intens, am depășit 75%, ne apropiem de un procent de aproape 80%, pot să spun că unele case de pensii au depășit chiar 80% din numărul total de dosare pe care le au de evaluat,
Sperăm ca până la sfârșitul lunii august, începutul lunii septembrie să finalizăm acest proces de evaluare, care este foarte important.
Urmărim două lucruri foarte importante: în primul rând, corectăm toate dosarele aflate în plată, separăm stagiile de cotizare contributive şi necontributive, pentru că noul act normativ va avea o nouă componentă de contributivitate față de ce avem în prezent.
Avem deja angajați, 1.000 de oameni lucrează special pentru această operațiune. În momentul de față, numărul total de dosare de evaluat este undeva la 4,7 milioane și ne apropiem de 3,5 milioane de dosare evaluate.
Recalcularea se va face după ce vom avea toate aceste dosare evaluate.
Nicio pensie nu va scădea
În urma acestui proces de recalculare nicio pensie nu va scădea.
Noi urmărim să ajustăm aceste pensii pentru că de-a lungul timpului s-a creat o serie de inechități în sistemul public de pensii şi aici mă refer în special la faptul că actuala lege a fost modificată de foarte multe ori în ultimul timp și avem persoane aflate în plată care au calculată pensia pe diferite acte normative de-a lungul timpului, astfel încât la aceeași contributivitate, practic la același număr de puncte există cuantumuri de pensie diferite.
Noul act normativ exact asta urmărește, să reajusteze pensiile, pe același număr de puncte să avem același cuantum de pensie, pe aceeași contributivitate să avem aceeași pensie în plată.
Pensiile care au un cuantum inferior, cu același număr de puncte, vor crește la același nivel ca pensiile care au un cuantum mai mare", a explicat Daniel Baciu, potrivit realitatea.net.