Amănunte asupra morţii lui Caragiale

"Cum trebuia sa se prezinte la Caragiale oricine, asa s-a prezentat si moartea. Fara anuntare. Fara multe preambuluri si, daca ar fi avut vreme sa o salute, Caragiale desigur ca i-ar fi adresat o ironie"... scria un confrate ziarist, in iunie 1912, la aflarea, in tara, a vestii mortii lui Caragiale. Dureroasa stire fusese comunicata, de la Berlin ­ unde dramaturgul se autoexilase, de catre sotia acestuia, care in chiar ziua mortii, sambata, 9 iunie, a trimis o telegrama lui Take Ionescu continand doar aceste doua cuvinte: "Caragiale a murit", si o semnatura simpla: "D-na Caragiale".

Telegrama ajunsese in Capitala sambata seara si a fost imediat retransmisa fruntasului conservator-democrat la Sinaia, unde se afla in vacanta. Acesta trimite la randu-i un raspuns de condoleante, tot telegrafic: "Nu pot descrie jalea mea pentru moartea scumpului prieten, iubitul dumitale sot si cel mai mare dramaturg roman. In durerea generala, fie sa gasesti curajul ca sa suporti o astfel de pierdere". In aceeasi zi, ministrul nostru plenipotentiar la Berlin, Beldiman, trimite o telegrama Ministerului de Externe. Se incep imediat pregatirile pentru ca ramasitele pamantesti ale scriitorului se fie aduse in tara, inmormantarea urmand sa aiba caracter de doliu national.

Ziarele de acum o suta de ani se intrec sa publice pagini intregi despre marele defunct. Unele dintre ele sunt adulative, altele cauta senzationalul, aducand dinaintea publicului curios "amanunte asupra mortei". Iata ce transmite corespondentul la Berlin al "Diminetii", ziarul lui C. Mille, care cu numai cateva luni inainte ii dedicase cateva pagini aniversare: "Caragiale a murit ieri, sambata, in locuinta sa din Schoeneberg. In noaptea spre sambata nu se simtise tocmai bine si avusese varsaturi, dar starea generala nu era alarmanta. Moartea a survenit pe la amiaza. In dimineata de ieri nu intrase nimeni in camera sa, deoarece Caragiale exprimase dorinta de a nu fi deranjat. Pe la orele 2, doamna Caragiale, intrand sa-l cheme la masa, l-a gasit mort. Din cauza spaimei, dna Caragiale se afla serios bolnava. Am vazut cateva clipe pe tanarul Caragiale si pe domnisoara, fiica marelui scriitor, ei sunt cu totul zdrobiti de durere. Caragiale voia sa plece ieri spre Romania. Acum numai corpul sau va fi transportat in Romania".

Interesant amanunt acesta, al intentiei lui Caragiale de a veni in tara, cata vreme el fusese la Bucuresti la inceputul lui mai, prilej cu care luase de la Teatrul National vreo 8.000 de lei, din care 4.000 erau drepturile lui pe piesele jucate (dupa o lupta serioasa cu teatrele care ii jucau piesele fara acordul sau, in iarna 1911-1912, Caragiale negociase un contract foarte bun cu Teatrul National si cu inca vreo doua, carora le daduse drept de joc). 2.000 de lei fusese un premiu oferit de directia generala a teatrelor si alte 2.000 de lei ­ avans asupra tantiemelor ce i s-ar fi cuvenit pentru o piesa noua, promisa marelui teatru din Capitala.

Piesa cea noua, al carei subiect ne este complet strain, nu a mai fost jucata. Nici scrisa. Subiectul ei, se spune, ar fi fost povestit, vreme de trei ore, in redactia unui ziar bucurestean, cu o suculenta a limbajului care il determina pe un martor sa spuna: "Daca n-ar vorbi atat de mult, Caragiale ar scrie inca mai mult si mai bine!", regretand ca nu fusese in apropiere un stenograf care sa-i noteze toate stralucitoarele-i cuvinte.
Dar sa ne intoarcem la acele prime bulversante zile de dupa moartea dramaturgului. Directorul general al Teatrelor, I. Bacalbasa, impreuna cu restul familiei lui Caragiale, ia trenul de Arad de 5 dimineata si pleaca spre Berlin. Barbu Delavrancea pleaca si el, cu acelasi tren. Dobrogeanu-Gherea ­ prietenul sau (si concurentul sau ­ cata vreme, in gara la Ploiesti, tinea fiecare cate o carciuma) se intoarce de la Govora, ministrul Cultelor, C.C. Arion, revine de la Buzau, Take Ionescu ­ de la Sinaia... In toate mediile culturale si politice, lumea se pune in miscare, pentru funerariile nationale ale lui Caragiale.