În curând va fi ceasul aniversar al omului care face parte din categoria monumentelor din gimnastica mondială. Dar şi cu poveşti de viaţă senzaţionale, pline de neprevăzut şi cu concretizări neaşteptate. Ajunge în aceste zile la 72 de ani antrenorul incredibil născut la Cluj Napoca. Sau Kolozsvar în 1942. Rândurile care urmează sunt dedicate românului cu cetăţenie maghiară şi care din 1981 a emigrat în Statele Unite ale Americii însoţit de soţia sa, Marta. Şi n-a făcut-o pentru a câştiga o pâine prin slujbe obscure sau pentru a trăi mai bine ca în ţară, dar la limită. Au urmat ani în care Bela Karoly i-a învăţat gimnastică pe yankei, pe care i-a urcat între primele trei naţiuni ale mapamondului în ierarhia elegantului sport. Întorcându-ne la anii tinereţii, cei ai formării şi ai deciziilor importante, apare o primă poveste de viaţă. Deşi e greu de crezut, copilul Bela a început cu boxul, devenind chiar campion al României. Totuşi, n-a simţit că e locul unde poate fi aproape perfect. S-a mutat la aruncarea ciocanului şi nici aceasta părea să nu fie o mişcare greşită. A pătruns în lotul naţional, a concurat chiar pentru România la Jocurile Olimpice din 1956, dar din nou a renunţat şi nu s-a conectat lumii respective. Între timp, a cunoscut-o pe Marta Eross, actuala soţie, cea care practica gimnastica. A fost prima şi fericita legătură a lui Bela cu sportul prin care avea să devină o legendă. Împreună, au înfiinţat o clasă de gimnastică, iar aproape imediat li s-a propus să creeze o şcoală la nivel naţional. Apoi, Bela a ajuns antrenor la şcoala de specialitate din Gheorghe Gheorghiu-Dej, actualul Oneşti, pe care avea să-l transforme în leagănul gimnasticii româneşti. Într-una din zile, la sală a venit o fetiţă de 6 ani, care locuia în apropierea orăşelului moldovean. O chema Nadia. Nadia Comăneci. A fost a doua şi poate cea mai importantă întâmplare din viaţa antrenorului Bela Karoly. Începând din 1975, Bela a ajuns în apropierea lotul naţional, alături de vârfurile şcolii sale de la Oneşti, începându-şi practic cariera internaţională. Peste doar un an, la Jocurile Olimpice de la Montreal, conducea lotul naţional în calitate de antrenor principal. Şi majoritatea componentelor echipei proveneau tot de la şcoala din vechiul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Bineînţeles, printre micuţele gimnaste era şi Nadia Comăneci. Fetiţa apărută la 6 ani în sala lui Bela, şlefuită de clujean, a pus în scenă prima evoluţie perfectă din istoria gimnasticii mondiale, dând peste cap aparatele nepregătite să afişeze nota maximă, 10. Bela Karoly şi fetiţele sale au obţinut în Canada şapte medalii, trei de aur, două de argint şi două de bronz. Începând din 1981, omul care a citit la timp geniul Nadiei şi-a început munca în treningul purtând însemnele Statelor Unite. Şi a început să scoată campioane pe bandă rulantă. Din nefericire, pentru americani. Sunt doar câteva dintre reperele uneia dintre puţinele legende ale gimnasticii. Bela Karoly. Clujeanul plecat de la Oneşti şi creator de campioane pentru două dintre marile naţiuni ale acestui sport: România şi SUA.
Citește pe Antena3.ro