Are o bogata experienta in media. Din decembrie 2004 pana de curand a fost consilier al presedintelui Romaniei pe probleme de comunicare interna. Claudiu Saftoiu, noul director al Serviciului de Informatii Externe, implineste astazi 38 de ani.
"Incerc sa-i judec cat mai putin pe ceilalti"
"A fost un an pe care cu greu il voi uita ca intensitate. Am trecut de la un tip de activitate la alt tip de activitate intr-un ritm foarte alert, lucru care mi-a pus la incercare toate capacitatile mele de acomodare. Cel mai important este sa reusesc sa dovedesc ca si norocul si circumstantele care m-au adus intr-o situatie exceptionala nu au fost degeaba. Am avut tot timpul reusite si trebuie sa recunosc ca am muncit constant pentru ele. Faptul ca am intrat la facultate, bucuria de a fi avut o activitate literara la inceput, apoi una gazetareasca de succes de care nu mi-e rusine, angajarea in zona de consultanta politica, de administratie prezidentiala, toate au fost etape de succes in viata mea. Nu am facut niciodata rabat in a da pe masura a ceea ce am primit, ca si circumstante de viata si ca evenimente fericite. O reusita fara de care nu as fi putut sa parcurg aceste etape de succes ale vietii mele a fost constituirea unei familii si aparitia unui copil. Daca nu as fi avut in spate sprijinul lor si siguranta ca ceea ce fac este bunul renume al familiei, poate ca succesul ar fi fost mai putin. Nu sunt un om special. Sunt un tip de om serios, deschis, am o curiozitate nemarginita si, cred eu, un echilibru interior care ma face sa privesc lucrurile cu multa relativitate. Incerc sa-i judec cat mai putin pe ceilalti si sa ma judec mai mult pe mine, pentru ca apoi sa reusesc sa-i apreciez pe ceilalti. Am fost si sunt recunoscator tatalui ca inca de pe bancile scolii am avut un apetit pentru lectura, care mi-a adus un bagaj cultural foarte important de la care a plecat opinia mea despre lume si viata. Am fost mai apoi un beneficiar al abilitatilor dezvoltate de meseria de jurnalist: mai mult curaj, mai multa raspundere, mai multa aplecare spre realitate. Am luat din fiecare cate putin. Nu mi-a fost niciodata strain faptul ca avand abilitati pedagogice, am reusit sa predau cursuri de jurnalism politic si de comunicare politica. Aceasta schimbare totala a orizontului profesional ma gaseste in situatia de a fi pregatit pentru ea. Una dintre prioritatile vietii mele este familia. Eu o inteleg foarte bine pe Adriana (n.r. - consilier prezidential) in privinta programului pe care il are si ea pe mine. Am constatat ca si copilul nostru a inceput sa inteleaga aceste lucruri. Tot ce putem noi este sa-l asiguram de dragostea si de sustinerea noastra. Imi place efectiv sa-mi petrec timpul cu baietelul meu. Mi-as fi dorit sa fiu la varsta lui atat de destept. Il admir din cap pana in picioare si sunt fascinat. El este principala mea ocupatie cand nu sunt la serviciu."Citește pe Antena3.ro