Astăzi e ziua ta... Dan Găucan!

"Oricât ai învăţa, tot puţin ştii..."

"Cele mai importante lucruri pe care le-am învăţat de-a lungul carierei mele sunt că meritele profesionale nu ni le dau titlurile şi nu ni le arogăm noi, ci le clasifică pacienţii, că oricât ai învăţa, tot puţin ştii, că omul de pe stradă este cel mai straşnic judecător şi poate deveni cel mai bun prieten cu singura condiţie să nu-l transformi tu în duşman. În medicină, empatia şi blândeţea dublează sau triplează calităţile profesionale şi oamenii vin mai degrabă la oameni, oricâte titluri ai avea.

Ca de obicei, lipsa de profesionalism, lipsa de bani (care vine şi din lipsa de profesionalism), organizarea greoaie şi lipsa unei gândiri şi a unor proiecte pe termen lung fac sistemul medical românesc să meargă lent şi prost. Trist este că un sistem prost generează o ofertă medicală slabă, şi cum cererea este mare şi în creştere, accesul la serviciile medicale se face preferenţial şi diferenţiat.

Selecţia şefilor pe criterii profesionale recunoscute de ceilalţi, căutarea liderilor informali, cei adevăraţi, şi nu a celor formali, impuşi pe care nu-i stimează şi deci nu-i ascultă nimeni; perfecţionarea continuă şi adevărată (care până la urmă e validată de pacient); recâştigarea stimei (meritate) pentru breasla medicală, care s-a transformat în dispreţ din cauza unei disfuncţionalităţi prea îndelungate a sistemului, sunt primele măsuri pe care le-aş lua pentru o mai bună funcţionare a sistemului medical românesc.

Pe plan personal, cea mai mare împlinire este băiatul meu şi implicit mama lui, alături de dezamăgirea că nu am destul timp pentru ei. Pe plan profesional, cea mai mare bucurie este că urmele paşilor tatălui meu, deşi de uriaş, nu-mi mai sunt foarte mari şi încep să le umplu, cu dezamăgirea că nu mai e destul timp să ieşim împreună, aşa cum făceam, ca băieţii, la congrese şi comunicări, să ne mai mândrim că suntem primii în cutare şi cutare lucru din România (vezi primii şi singurii membrii pentru mulţi ani ai ICOI).

Timpul, din păcate, se comprimă din cauza asperităţilor vieţii cotidiene şi, într-adevăr, a trăi în România îţi cam răpeşte tot acest timp. Mă felicit că încă mai am puterea să-l ascult pe tata şi răbdarea să învăţ, mă bucur că-mi place să-mi ascult soţia şi să-mi iubesc băiatul, mă felicit că într-o lume din ce în ce mai vitregă reuşesc să rămân om, să iubesc şi să fiu iubit, să fac şi să primesc bine. Mă urăsc în fiecare zi pentru că nu reuşesc să fac mai mult decât fac şi să-i învăţ mai mult pe alţii, învăţând, la rândul meu, de la ei.
De ziua mea, mi-e dor să mă-ntâlnesc cu prietenii adevăraţi, cu familia, fiindcă este un pretext suficient de bun ca să reuşesc să-i adun. În rest... îmi doresc întrebări de felul acesta, care te fac să te-ntrebi".