x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta: dr. Dan Mihai Nicolau

Astăzi e ziua ta: dr. Dan Mihai Nicolau

de Ramona Vintila    |    04 Mar 2014   •   00:27
Astăzi e ziua ta: dr. Dan Mihai Nicolau

Şeful secţiei de chirurgie toracică din cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie “Leon Daniello” din Cluj-Napoca, dr. Dan Mihai Nicolau, îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

A fi medic în România de astăzi este o aventură
“Viaţa ne scoate din scenă pe aceşti romantici incurabili care am dus medicina românească în zone apreciabile”
 “Vremurile pe care le trecem sunt dificile pentru orice om care munceşte cinstit şi serios. Este dificil ca şi medic să parcurgi etapele acestea reformiste care nu se mai sfârşesc, sigur în discrepanţă mare cu speranţele declanşate de marea schimbare din 1989.
Am un parcurs de existenţă decent, profesia de medic oferind acest privilegiu cu condiţia să fii cinstit şi devotat profesiei. În aparenţă, existenţa se scurge banal pentru privitorul din afară, parcursul normal al unei zile fiind clinică şi acasă cu mici intermezzo-uri pentru spirit şi de neglijat pentru activităţile curente cotidiene ale fiecărui individ obişnuit. Marea majoritate a timpului este dedicată profesiei, ceea ce înseamnă programul zilnic 7:30-14/15 la care se mai adăugă 8-10 gărzi lunar, serviciul de chirurgie toracică pe care îl coordonez asigurând urgenţa de specialitate regională, ceea ce înseamnă Clujul şi alte cinci judeţe limitrofe. O altă parte din zi este dedicată problemelor curente administrative familiare şi ceva ore pentru instrucţie şi instruire. Puţin sport pentru menţinere... şi cam atât pentru un program zilnic. În fond nimic neobişnuit pentru on om normal, cu o existenţă normală.
Întâlnirea cu medicina a fost o întâmplare. Pasionat de matematică, fizică, chimie, muzică şi sport, m-am trezit descurajat de atitudinea unui profesor de matematică şi din plină derută am suportat examenul de admitere la medicină. Şi cum pofta vine mâncând, am ajuns să îndrăgesc medicina, apoi chirurgia, profesia devenindu-mi în timp hobby.
Am fost mereu cu existenţa la vedere şi este greu de spus dacă aş avea ceva ascuns în viaţa mea... Am încercat să-mi fac profesia la parametri respectabili şi am încercat să transfer acumulările mele profesionale şi umane generaţiilor care mă urmează.
A fi medic în aceste zile în România este o aventură şi pot să spun o inconştienţă. Profesia de medic a devenit din ceva respectabil şi de referinţă, o profesie hulită, batjocorită şi umilită cu bună ştiinţă de către tot ce înseamnă societate, atât factor decizional, cât şi medie şi mai ales populaţie manipulată. Previziunile mele sunt sumbre în ceea ce priveşte perspectivele medicinii fiindcă viaţa ne scoate din scenă pe aceşti romantici incurabili care am dus cumva medicina românească în zone apreciabile şi comparabile, cu eforturi personale în special, poate cu ceva doze de nebunie. Generaţiile care ne urmează sunt pragmatice, perfect integrate vremurilor actuale şi poate în acel moment se va produce trezirea societăţii către sănătate, învăţământ şi cultură.
Cel mai mult îmi doresc să ajung la sfârşit de carieră, să muncesc într-un cadru şi mediu normal, într-o societate unde profesia de medic este apreciată şi răsplătită corespunzător.”

×
Subiecte în articol: dr. Dan Mihai Nicolau