x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta, Edi Petroşel

Astăzi e ziua ta, Edi Petroşel

de Ramona Vintila    |    03 Dec 2013   •   00:30
Astăzi e ziua ta, Edi Petroşel
Sursa foto: Bogdan Chesaru/Intact Images

Toboşarul unei dintre cele mai iubite trupe româneşti, Holograf, Edi Petroşel, a împlinit ieri 57 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

“Muzica este lumina vieţii, este sensul vieţii”

Dacă îmi doresc să mai fac muzică după treizeci şi ceva de ani spune multe
“Concertele pe care le avem mă ajută să zâmbesc, dar şi faptul că avem proiecte. Cel mai important lucru este că fiecare dintre noi şi-a identificat exact ce vrea să facă şi ne completăm perfect. E ca-ntr-o familie, trebuie să dai satisfacţie fiecăruia, probabil de aceea ne şi numim Holograf, asta e de fapt teoria. Fiecare îşi ia de la acest Holograf ce are nevoie atât spiritual, cât şi material. Trebuie să ţii cont întotdeauna şi de partenerul tău”, ne povestea sărbătoritul nostru.
Profesional, recunoaşte, fără doar şi poate, că cea mai mare satisfacţie o reprezintă Holograf. “Familial, satisfacţia este băiatul meu, cu care am o relaţie şi o comunicare extraordinar de frumoase. Regrete? Rămâne tot timpul un semn de întrebare pentru anii ’90, când am fost la Londra... Ni se propusese să rămânem acolo dacă vrem să cunoaştem consacrarea la cel mai înalt nivel. Acest moment nu pot spune că-l regret, dar rămâne cu un mare semn de întrebare. Ce s-ar fi întâmplat în viaţa noastră ca trupă şi a mea, ca individ, dacă acceptam?”
Totdeauna au avut de luptat cu moda, cu cei tineri, care vin mereu cu ceva nou. “De 20 sau 30 de ani îi tot avem drept «concurent». Muzica este lumina vieţii. Este sensul vieţii, din punctul meu de vedere. Dacă îmi doresc să mai fac muzică după treizeci şi ceva de ani spune multe”, povestea artistul.
“De câţiva ani încoace, singura dorinţă reală este să fim înconjuraţi, în primul rând, de oameni buni şi să fim sănătoşi, pentru că s-au întâmplat foarte multe lucruri triste. Foarte mulţi dintre colegii de breaslă sau dintre prietenii noştri au dispărut pur şi simplu, la o vârstă prematură. E bine să ne alocăm mai mult timp pentru noi şi să ne gândim la ce e realmente important în viaţa noastră: prietenii, relaţiile dintre noi, să uităm de stresul şi mirajul banilor, care văd că a acaparat pe toată lumea. Eu zic că, dacă ajungi să câştigi suficient ca să-ţi poţi plăti facturile, să ai o viaţă demnă, lucrurile ar putea foarte bine să se oprească acolo din punct de vedere material. Din punct de vedere spiritual... e fără margini.”

×
Subiecte în articol: edi petrosel